Cunoscutul om de afaceri timișorean, Dan Dinu, recunoscut în întreaga țară pentru performanțele sale sportive, pe care le-a pus în slujba Timișoarei, a imaginii ei, cu ani de zile în urmă, este și o persoană vocală. Un om cu demnitate și personalitate, Dan Dinu deține o firmă puternică de transport internațional, dar și câteva restaurante bine organizate, cu impact în viața HORECA. Despre el se pot scrie mii de pagini, dar mă voi opri asupra unui detaliu important: a fost una dintre cele mai puternice voci din Timișoara în campania electorală pentru alegerile locale, mai exact o voce anti – Fritz.
Ceea ce a ”reușit” în orașul nostru Dominic Fritz este schisma între timișoreni. Dezbinarea, ura, pentru unii este ”drăgălașul, surâzătorul și Doamne, ce aveți cu el?”, iar pentru alții este cel cu fața reală, răzbunător, atroce, dictatorial, talentat în înlăturarea apropiaților care nu-i mai convin.
Recent, la unul dintre restaurantele domnului Dan Dinu, Poliția Locală, (care de multe ori face intervenții în interesul cetățenilor, dar tot de atâtea ori este aproape exclusiv la dispoziția șefilor din primărie), mai exact la Berăria 700, a făcut un fel de descindere… De ce îi spun descindere? Pentru că la berăria din Piața 700, Poliția Locală venise, așa cum rezultă și din comunicatul pe care l-am primit la redacția Ziua de Vest, la ora 1,30 a zilei de 17 noiembrie și… nu era nimeni în local! Există imagini filmate! În plus, nu era muzică, vizita fiind pe fondul unei reclamații pentru tulburarea liniștii publice. ”Afară erau minus două grade, nu aveam consumatori pe terasă, iar înăuntru nu era țipenie de om. Presupunând că ar fi fost, pereții berăriei sunt așa de groși, că ar fi fost imposibil ca vreun sunet să deranjeze pe cineva”, relatează un angajat. Poliția Locală a dat amendă, dar nu s-a făcut proces verbal în prezența responsabililor locului. În plus, amenințarea cu suspendarea activității.
Berăria 700 este un local reprezentativ pentru oraș. Desigur, oamenii de acolo admit că uneori, la ziua berăriei sau la alte evenimente, poate au fost situații de încălcare a limitelor de decibeli, dar pentru scurte momente, corectarea situațiilor a avut loc imediat. Nimeni nu dorește să deranjeze o comunitate. Dar ceea ce se vede aici este efectul dorinței de ”a-l prinde pe Dan Dinu”, de a-l pune la punct pe cel care a ” îndrăznit” să fie vocal în campania anti – Fritz. De parcă el, Dominic Fritz este intangibil, el nu poate fi criticat, devoalat, în vreme ce cred că nici nu a auzit de ”dreptul de a fi criticat”. ”El trebuie” adulat, omagiat, ridicat pe postamente nemeritate.
Dan Dinu nu este un oarecare proprietar de localuri, el este puternic și greu de pus în ”oala cu lăudătorii”. Să fie oare aceasta motivația răzbunărilor lui Fritz?
Berăria 700 este parte a Timișoarei, nu este parte a politicii!