Acasă Politica Dan Idolu: ”A venit scadența dezvoltării în forță a Timișoarei”

Dan Idolu: ”A venit scadența dezvoltării în forță a Timișoarei”

DISTRIBUIȚI

Liderul grupului de consilieri PSD din Consiliul Local Timișoara, Daniel Idolu, încadrează ceea ce s-a întâmplat la ședința de plen din 28.11.2018 în ceea ce s-a întâmplat în întregul an, pornind chiar din 2015, el susținând că în cei trei ani social-democrații au tras numeroase semnale de alarmă privind ”dezvoltarea în forță a orașului” și posibilitățile financiare ale orașului, ale primăriei.

”A venit o scadență, pentru că nu știu cât mai putem merge pe acest drum al iresponsabilității și al disperării. Ceea ce s-a întâmplat la plenul de miercuri al CLT (…), nu am avut materialele înainte de ședință și nu credeam că un proiect de hotărâre poate naște atâta patimă. Plecând de la cadrul general a ceea ce s-a întâmplat în acest an în oraș cu societățile subordonate primăriei (salarii neplătite la STPT, Horticultura, problemele financiare de la Colterm, salubrizarea orașului, n.r.) care-i afectează pe cetățeni, trebuie să tragem semnale de alarmă”, a spus Daniel Idolu în conferința de presă de joi 29.11.2018, care a făcut responsabilă pentru aceste probleme Primăria Municipiului Timișoara.

Social-democratul a criticat dur faptul că în proiectul de hotărâre supus votului era scris un lucru, iar în documentul Raport de specialitate întocmit de specialiști și cu aviz juridic să fie vorba despre altceva, ceea ce Daniel Idolu consideră a fi un lucru foarte grav.

Este vorba despre faptul că s-a încercat supunerii la vot proiectul ”la vedere”, de validare a dispoziției primarului municipiului Timișoara privind aprobarea unui împrumut de 101 milioane de lei pe o perioadă de 20 de ani, pentru cheltuieli curente necesare asigurării furnizării energiei termice în sezonul rece. Dar în interiorul proiectului (în anexa raport de specialitate semnată și avizată de specialiști, care nu avea nicio legătură cu subiectul din proiectul de hotărâre) s-a încercat ”ascunderea” sau trecerea cu vederea și votarea ”la pachet” și a unor mișcări de bugete pentru salarii între diferite structuri ale primăriei (aparat propriu al primăriei, poliție locală, direcție fiscală, club sportiv municipal).

Cum, aprobarea angajării creditului pentru Colterm fusese deja votat de patru săptămâni de consilieri, acesta ar fi fost votat fără nicio discuție și acum, dar a ridicat probleme punctul ”ascuns”, care se referea la cu totul altceva decât scria în proiect.

În timpul plenului, Daniel Idolu l-a atenționat pe edil despre acest lucru, cerându-i să facă două proiecte distincte din punctele respective și să nu le bage la pachet.

”Primarul nu a vrut să audă, au început circ, acuze, amenințări iar în momentul acela ne-am zis că sigur este ceva de ascuns. (…) Între timp m-am interesat și am aflat că este vorba despre o greșeală care pleacă din luna ianuarie 2018, când la fundamentarea bugetului, cu bună știință, premeditat și absolut ilegal, după legea 273/2006 privind finanțele publice locale, s-a forțat artificial bugetul de venituri; artificial, pe hârtie (care în acest an este estimat a fi la peste 150 de milioane de lei), ca din punct de vedere contabil să poți asigura un buget de cheltuieli (…).”, a spus Daniel Idolu, care adaugă că acest lucru se știa de la bun început că va duce la situația de a nu mai exista bani pentru plata salariilor în primărie.

”Ieri s-a încercat pe un vot pozitiv dat acum o lună (pentru împrumutul pentru Colterm) să se treacă în față proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului cu suma pentru credit, dar în interior era vorba despre majorarea bugetelor de salarii. Nu înseamnă că oamenii au luat bani în plus. Sigur că au fost angajări (…), dar acelea nu înseamnă până la circa 4 milioane de lei lunar. De ce a trebuit să ascundem aceste lucruri?”, a detaliat Idolu.

Ce va fi luni?

Luni 3 decembrie 2018, de la ora 12.00 va urma o nouă dezbatere la primărie, pentru a-l determina pe primar să facă două proiecte distincte, cu cele două puncte, explicându-li-se consilierilor chestiunea cu salariile de la punctul 2 sau să se lase tot un singur proiect, dar obligatoriu, să se dea explicații privind punctul 2, cel cu majorările de salarii.

Daniel Idolu spune că în final va fi votat și punctul 2, pentru că aleșii locali se gândesc la oamenii care nu au nicio vină și care nu pot fi lăsați fără salarii.

 

Comentarii

comentarii