Acasă Eveniment Dan Negru a făcut curat în pieţele Timişoarei

Dan Negru a făcut curat în pieţele Timişoarei

DISTRIBUIȚI

dan negruÎn cadrul campaniei “Nu te pune cu timişorenii!”
“Ideea este să atragem atenţia, în ceea ce priveşte păstrarea curăţeniei oraşului”, a declarat Dan Negru.

Celebrul om de televiziune, timişoreanul Dan Negru, a strâns chiştoace şi deşeuri de hârtie sau alte gunoaie, marţi, 21 aprilie, în Piaţa Operei din Timişoara, alături de alte personalităţi ale urbei. Acţiune a făcut parte din cadrul campaniei “Nu te pune cu  timişorenii!” (www.nutepunecutimisorenii.ro) organizată de către Clubul Rotary, Primăria Timişoara, Fundaţia Bega şi Retim, în colaborare cu alte organizaţii ale societăţii civile, pe întreg anul 2009. “Vrem să sensibilizăm opinia publică pentru a fi protejat mediul. Noi toţi paticipăm la mica poluare şi tot noi trebuie să o rezolvăm. Mica poluare (aruncarea de chiştocuri, hârtii şi cutii de bere sau suc şi pet-uri pe stradă) s-a repetat de atâtea ori, încât a devenit normalitate în conştiinţa colectivă.
Vedem mereu că oameni serioşi cu situaţie şi standard înalt de viaţă aruncă chiştoace pe stradă chiar din mersul maşinii pe geam, ori acest fapt este foarte urât.
Acum, prin această campanie, încercăm să spunem că nu este potrivită o asemenea atitudine. Trebuie să privim dincolo de pragul casei noastre, a fiecăruia.
Campania face parte şi dintr-o campania a Clubul Rotary intitulată “Timişoara – oraş sănătos””, a declarat Aliakbar Barmayoun, preşedintele Clubului Rotary Timişoara.

“Iubim oraşul! Nu îl murdărim! Iubim florile! Nu le rupem!”

altMesajul campaniei este noi timişorenii suntem oameni model – nu aruncăm pe jos chiştoace, hârtii şi alte gunoaie, iar, dacă alţii procedează aşa, noi le atragem atenţia să nu o facă.
Dan Negru a mai participat la campanii de protejarea mediului în ţară şi a acceptat cu plăcere să vină şi la campania “Nu te pune cu timişorenii!”, mai ales că este vorba de oraşul unde a trăit o parte din viaţă şi pe care l-a părăsit pentru o carieră strălucită în televiziune, în Bucureşti.
“Campania mi se pare foarte interesantă şi firească. E o normalitate. Mie mi se pare că noi, românii, facem o mare diferenţă dintre înăuntru şi în afară. Gardul separă curăţenia. Înăuntru e curat şi afară e o nenorocire. Gardul separă igienizarea, în conştiinţa românilor.
Acum, noi încercăm să dărâmăm acel gard. Ideea este să atragem atenţia, în ceea ce priveşte păstrarea curăţeniei oraşului”, a declarat Dan Negru.
“Oricând e loc de mai bine, iar această campanie e de bun augur. Timişorenii sunt priviţi, în general, ca nişte oameni civilizaţi de către restul ţării şi ar trebui să merităm această etichetare”, a declarat medicul Tiberiu Bratu.
Campania  “Nu te pune cu timişorenii!” a mai fost prezentată tuturor directorilor liceelor din Timişoara, dar şi elevilor şi studenţilor şi sunt întinse meşuri pe mai multe clădiri din oraş cu mesajul campaniei “Iubim oraşul! Nu îl murdărim! Iubim florile!
Nu le rupem!”, dar există postere lipite şi pe geamurile tramvaielor, autobuzelor şi troleibuzelor, postere care, foarte interesant de amintit, nu sunt deloc rupte, nici măcar măzgălite sau deslipite la vreun colţ. Acest fapt înseamnă că timişorenilor chiar le pasă de această campanie şi de păstrarea curăţeniei şi frumuseţii oraşului de pe Bega.

Comentarii

comentarii