Daniel Vinchici a copilărit peste drum de depoul de tramvaie a fostului RAT Timișoara. Sunetul metalic al roților pe șine, tramvaiele intrând și ieșind de la revizie, forfota din curtea depoului, toate i-au fost familiare încă din primii ani de viață.
La câteva sute de metri de depou era și școala lui – Generală nr. 6. De mic i-au plăcut trenurile și se visa conducător de tren. Îl fascinau șinele, locomotivele și ideea de a duce oameni dintr-un loc în altul.
Nu a fost să fie. Viața i-a pregătit alt drum. După armată, a ales o vreme uniforma jandarmeriei, apoi a schimbat direcția și a intrat în bucătărie. A lucrat ca bucătar, apoi ca manager de pensiune, timp de 12 ani, în Germania, Spania și Italia. Apoi, în 2018, s-a întors acasă, iar doi ani mai târziu, în plin an pandemic, a ales să înceapă un nou drum: cel de vatman.
A urmat cursurile școlii de formare profesională din cadrul STPT pentru obținerea permisului, iar după câteva luni s-a urcat în cabina tramvaiului. A învățat multe din secretele meseriei chiar în școala de vatmani din cadrul STPT, unde pregătirea tehnică s-a împletit cu răbdarea și seriozitatea celor care l-au format. Spune că o calitate esențială în meseria de vatman este calmul, iar el îl are.
Se vede ieșind la pensie tot de la maneta tramvaiului. Până atunci, mai are mulți kilometri de zâmbete și frâne puse cu grijă, chiar și pentru cei care aleargă după tramvai în ultima clipă.
