Acasă Eveniment Dascălii ameninţă cu proteste de stradă şi blocarea anului şcolar

Dascălii ameninţă cu proteste de stradă şi blocarea anului şcolar

DISTRIBUIȚI

Dascălii din cadrul Federaţiei Educaţiei Naţionale ameninţă cu proteste de stradă, greve şi blocarea anului şcolar. Toate pot deveni realitate dacă premierul Emil Boc nu acceptă o întâlnire cu liderii de sindicat.  FEN a cerut primului ministru Emil Boc o întâlnire pentru a discuta situaţia dramatică din sistemul de învăţământ românesc. „Aplicarea OUG 114 din 2009 şi a OUG 1 din 2010 va duce la o exacerbare a crizei din învăţământ. La aceasta se adaugă mai multe nemulţumiri ale angajaţilor din învăţământ legate de neaplicarea Legii 221 din 2008 şi a Legii 387 din 2009 dar şi de unele articole din 330 din 2009. În condiţiile în care această întâlnire nu va avea loc în cel mai scurt timp posibil, riscăm să ajungem din nou la acţiuni de protest care pot degenera în grevă generală şi blocarea anului şcolar. Credem cu tărie că în cadrul unui dialog în condiţii de sinceritate reciprocă putem găsi soluţiile care să evite ajungerea în situaţia declanşării unor astfel de acţiuni de protest”, susţine Constantin Ciosu, secretar general FEN. Şi conducerile celorlalte trei sindicate din învăţământul românesc susţin că dascălii au ajuns la capătul răbdării şi o nouă grevă generală nu ar trebui să mire pe cineva.

Comentarii

comentarii