Acasă Administraţie Datornicii din Lugoj, restanțieri la plata serviciilor de apă-canal, vor fi excutați...

Datornicii din Lugoj, restanțieri la plata serviciilor de apă-canal, vor fi excutați silit. „Meridian 22” are de recuperat peste 530.000 de lei

DISTRIBUIȚI

Meridian 22 lugoj 1Societatea „Meridian 22”, cea care asigură alimentarea cu apă și canalizare în municipiul Lugoj, are de încasat facturi mai vechi de 90 de zile, în valoare de peste 530.000 de lei. Cum la sfârșitul lunii iulie parlamentarii au modificat Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, „Meridian 22” – în calitate de operator local – va putea să-i execute direct pe datornici fără a mai fi nevoie să deschidă acțiuni în instanță. Conform reprezentanților societății, „Meridian 22” va pune în aplicare noile modificări legislative începând cu luna noiembrie. „Facturile emise de <Meridian 22> către beneficiarii de servicii vor avea înscrisă precizarea prin care, conform actualizărilor din luna iulie 2015 la Legea 241/2006, factura se constituie ca titlu executoriu. Tot conform noilor prevederi legislative, utilizatorii sunt obligați să permită accesul operatorului, pe proprietatea sa, la dispozitivele de măsurare-înregistrare, în scopul efectuării controlului, înregistrării consumurilor ori pentru executarea lucrărilor de întreținere și reparații. Refuzul utilizatorilor de a permite operatorului accesul constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei. Tot cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei se sancționează și orice intervenție neautorizată a utilizatorului asupra elementelor componente ale sistemului public de alimentare cu apă și de canalizare”, ne-a declarat Florin Iovescu, directorul economic al societății „Meridian 22”. În prezent, societatea lugojeană are de încasat de la datornici 532.161 de lei, reprezentând facturi mai vechi de 90 de zile. Cele mai mari restanțe la plata utilităților le au asociațiile de proprietari – 295.510 lei (în topul datornicilor fiind Asociația nr. 1 din Micro III, Asociația IC Drăgan, Asociația din Micro II și Asociația nr.2 din Cotu Mic), și agenții economici – 133.622 de lei. Lugojenii care locuiesc la case au datorii de 88.796 de lei, iar persoanele fizice care locuiesc la blocuri au restanțe de 75.975 de lei.

Comentarii

comentarii