Acasă Actualitate De 10 ani Primăria Timișoara nu a pus în aplicare o decizie...

De 10 ani Primăria Timișoara nu a pus în aplicare o decizie definitivă pentru desființarea unei construcții fără autorizație

DISTRIBUIȚI

Pe strada Nicolae Andreescu, lângă viaduct, se găsește un imobil apartamentat, în care locatarii au făcut de capul lor mai multe construcții în curtea și grădina comune. La prima vedere nu pare a fi vreo problemă, însă s-a dovedit că nu aveau autorizație de construire. Vecinii nu s-au înțeles între ei și s-au sesizat unii pe alții la poliția locală și la primărie, instituțiile în cauză constatând că niciunul nu era în legalitate.

Până la urmă, unul dintre locatari, FG, care își ridicase un solar pe structură din lemn și-a demolat construcția, după ce i s-ar fi explicat că nu se pot face construcții din cauza liniei de cale ferată din apropiere. Pe de altă parte, ceilalți vecini, care și-au extins apartamentele în curtea comună cu pereți din cărămidă, nu s-au conformat. Bărbatul are cele mai mari probleme cu apartamentul alăturat. Există, din 2012, și o hotărâre definitivă care dă drept primăriei să demoleze construcția, însă de atunci nu s-a întâmplat mare lucru.

„Acolo scrie că trebuie demolat, dar nu pot să o demolez eu. «Știm care e treaba, o să vă sunăm noi» tot aud la primărie. Am mai primit un răspuns de la ei, să nu mai fac sesizări la construcțiile făcute ilegal, că termenul s-a prescris. Păi cum? Construcția e făcută ilegal, poată că nu îl mai poți amenda… dar infracțiunea încă există! Cum încape o salvare, o mașină de pompieri pe aici? Am avut și eu un solar, m-au amendat. Eu am dărâmat, ei nu. Mi-au spus (de la primărie – n.r.) că în zona aia nu se construiește. Când am încercat eu să fac solarul, mi-au spus că nu se construiește în zona aia, că este calea ferată”, ne-a declarat bărbatul.

Pe scurt, vecinii bărbatului au început să își extindă apartamentele încă de mai mulți ani, în principal pentru a-și face noi toalete, în locul celei comune din curte. În toamna anului 2011 a apărut și o extindere chiar lângă apartamentul bărbatului. În mai 2012, când vecinii bărbatului lucrau la finisaje, acesta a chemat la fața locului polițiștii locali. Aceștia au constatat că, într-adevăr, noile construcții nu au autorizație de construire și i-au obligat pe vecinii bărbatului fie să o obțină, fie să aducă terenul la starea inițială în următoarele șase luni. În plus, a fost aplicată și o amendă de 1.000 de lei. Până în noiembrie 2012 nu s-a întâmplat nimic, astfel că primăria a cerut în instanță demolarea construcțiilor. Și a câștigat, primind sentința Judecătoriei Timișoara în martie 2013. Aceasta a rămas definitivă prin neapelare.

Au trecut ani de zile și nu s-a întâmplat nimic, ba mai mult, și alte apartamente din aceeași curte s-au extins – pe orizontală, în curtea comună, sau pe verticală, cu mansarde. În decembrie 2016, FG a solicitat informații primăriei în legătură cu demersurile făcute. A aflat că în 2013 a fost deschis dosar execuțional, însă cam atât.

Așadar, bărbatul a încercat să își facă singur dreptate, tot în instanță, însă nu a putut. Nu neapărat pentru că nu ar avea dreptate, ci pentru că numai primăria poate cere demolarea construcțiilor. De-a lungul acelui proces nu s-a atins decât tangențial problema de fond, construcțiile neautorizate. Și atunci, proprietara a susținut că noua construcție nu îl afectează în vreun fel pe vecinul său. În plus, a fost invocat și faptul că, potrivit Decretului nr. 167/1958, termenul de prescripție a cererii de demolare ar fi de trei ani, adică până în noiembrie 2015.

Așadar, decisivă în această speță a fost „lipsa calității procesuale” a lui. „În cadrul prezentului demers judiciar, apelanta nu a arătat de ce existența acestei construcții o prejudiciază, arătând doar că îi este limitată folosința curții comune. În aceste condiții, în speță ar putea fi aplicabil regimul juridic al coproprietății comune forțate și, în temeiul acestuia, reclamanta poate poate solicita demolarea acestei construcții, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Însă, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 50/1991, apelanta nu poate solicita demolarea dărâmarea acestei construcții pentru că nu se poate erija în locul organelor administrației publice locale. Acest act normativ reglementează relațiile dintre autoritățile administrației publice și persoanele care doresc să construiască, nu reglementează raporturile de drept civil dintre particulari. (…) Respinge cererea de apel”, se arată în decizia pronunțate în februarie 2018.

Până în acest moment, reprezentanții primăriei nu ne-au putut explica de ce demersurile s-au oprit în 2013. Singurele informații pe care le-am obținut din partea autorității locale au venit din partea reprezentanților „Patrimoniului”, care ne-au explicat că recent a fost modificată Legea 150/1991 și că proprietarii pot intra în legalitate chiar și fără autorizație de construire, dacă obțin un certificat de atestare. Nu știm dacă, până în acest moment, vecinii lui FG ar fi și obținut aceste certificate.

Comentarii

comentarii