Acasă Actualitate De azi până duminică timișorenii sunt așteptați în Parcul Rozelor să ia...

De azi până duminică timișorenii sunt așteptați în Parcul Rozelor să ia parte la Street FOOD Festival

DISTRIBUIȚI

  Motive de bucurie pentru toată lumea! Vino să vezi Parcul Rozelor din centrul Timișoarei așa cum nu l-ai mai văzut niciodată și timp de 4 zile ia parte la o călătorie culinară, dar și culturală în jurul lumii. Gurmanzii vor avea de făcut alegeri grele pentru că sunt aproape 60 de truck-uri cu fel de fel de preparate gustoase care așteaptă să fie descoperite la această ediție.

         Ediția de anul acesta este una specială pentru că întreaga zona de festival este gândită ca fiind un punct de intersecție culturală și culinară. Decorurile din parc și modul în care au fost gândite zonele special amenajate vor întregi atmosfera de festival și de bună dispoziție. Timp de patru zile, participanții se vor simți ca-n, Mexic, America sau Asia, cu mâncarea, decorul și vibe-ul de acolo, doar că fără pașaport. La mâncare, ne place să spunem că prea multe cuvinte sunt de prisos pentru că participanții vor putea încerca preparate care de care mai interesante și mai apetisante.

        Muzica bună va fi prezentă și ea, iar de joi pe scena de la Street FOOD Festival vor urca trupe precum: Moonlight Breakfast, Taraf de Caliu, Golan, Jurjak, dar și mulți alți dj-i cunoscuți. Mai multe nu îți spunem acum, te lăsăm pe tine să experimentezi și să savurezi pentru că te așteptă o ediție plină de viață, culoare, muzică și momente pe care să le ții minte.

         Street FOOD Festival este un concept de festival care a debutat în 2016 la Cluj-Napoca şi ulterior a fost dezvoltat în alte 11 oraşe. An de an festivalul a atras tot mai mulți „pofticioși” și participanți, iar în anul 2018 festivalul a fost vizitat de peste 800.000 de persoane care au avut ocazia să încerce rețete ingenioase și să participe la activităţi recreative. Revoluţia street food a avut un impact însemnat şi la nivel de comunitate prin conştientizarea nevoii de a-I ajuta pe cei defavorizaţi sau prin combaterea fenomenului de risipă alimentară.

           Mai multe informații despre evenimente pe:

          Site: www.streetfoodfestival.ro

          Facebook: facebook.com/StreetFoodFestivalRomania/

Comentarii

comentarii