Acasă Administraţie De ce a fost numit city-managerul Matei Creiveanu în CA al Retim?...

De ce a fost numit city-managerul Matei Creiveanu în CA al Retim? Fritz: „Este important ca primăria să aibă acces la deciziile strategice”

DISTRIBUIȚI

Subiectul cel mai controversat al ședinței Consiliului Local Timișoara, cel al numirii reprezentanților municipalității în consiliul de administrație al Retim, a fost comentat și de primarul Dominic Fritz, la insistențele jurnaliștilor. Reamintim, propunerile aprobate de consilierii locali au fost city-managerul Matei Creiveanu, Nicoleta Păun și Mircea Vancia.

La acest punct, consilierul local PSD Radu Țoancă a propus reducerea indemnizației celor trei la 250 de lei brut lunar, față de 3.500 cât este aceasta acum. Cantitatea efectivă de muncă depusă, considerată foarte redusă de social-democrat, dar și faptul că oricum reprezentanții părții germane au puterea decizională în CA, au fost argumentele lui Țoancă. Până la urmă, amendamentul său a fost respins, dar cele trei nume au fost aprobate, cu toate că inclusiv consilierii locali liberali au spus că nu cunosc decât după CV propunerile înaintate. 

Fritz a explicat de ce a fost propus Matei Creiveanu: „Este important ca primăria să aibă un acces direct la deciziile strategice ale Retim, nu trebuie să existe doar o relație de client – furnizor, una în care noi avem jumătate (din acțiunile companiei – n.r.). Aș vrea ca primăria să fie mai aproape de aceste societăți. Vom vedea și pentru celelalte firme, inclusiv în cele în care suntem acționar unic, vom vedea o apropiere, prin reorganizarea responsabilității în cadrul aparatului primăriei. Suntem legați bugetar de anumite companii – Colterm, STPT, etc –, care depind de zeci de milioane de lei”.

Primarul a mai spus că toți cei trei reprezentanți ai primăriei sau Consiliului Local, la Retim sau în oricare altă companie, trebuie să contribuie la dezvoltarea strategică a acestora. Aceștia vor trebui să vadă „cum dezvoltăm serviciile, cum stabilim prețurile, cum aducem o calitate mai mare a serviciilor, ce alte servicii ar putea să ofere, (…) nu doar bifeze ședințe”. În opinia lui Fritz, un consiliu de administrație trebuie să dezvolte o voință proprie, nu doar să aprobe tot ce vine din partea conducerii.

Comentarii

comentarii