Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din Spitalul Judeţean, dă cu sistemul sanitar de pământ…
.jpg)
A câştigat sute de bătălii cu moartea, dar a pierdut-o, poate, pe cea mai importantă pentru cariera lui. Politicienii nu au mai vrut un director la Spitalul Judeţean care să nu asculte orbeşte de cei ce l-au numit în funcţie. Asta chiar dacă a reuşit să reducă drastic cheltuielile, fără ca pacienţii să se poată plânge de ceva. Dimpotrivă… Mihai Ionac este omul care preferă să lucreze în România ca şef de secţie, pentru un salariu de 1.400 de lei, deşi pe aceeaşi muncă, susţine el, ar putea câştiga cel puţin 10.000 de euro, în aproape orice ţară a Uniunii Europene. Din postura de director de spital, de şef de secţie sau de simplu medic, Ionac nu a încetat niciodată să critice dur sistemul sanitar defectuos din România. Un sistem care îi poate aduce pe pacienţi la sapă de lemn, spitalele în faliment şi pe doctori fără obiectul muncii.
Cât de bolnav este sistemului sanitar românesc?
Sistemul sanitar românesc are o grămadă de hibe. La noi nu există criterii şi nici norme de funcţionare. Sistemul sanitar este de stat, iar dacă cineva este falimentar, nu se ia nici o măsură. Sunt atâtea spitale ineficiente, care nu internează pacienţi sau îi rulează formal pentru a-şi justifica activitatea. Ştiţi de ce sunt menţinute în funcţiune? Doar pentru că aici lucrează verişoara unui mare politician, nevasta primarului sau o pilă a cuiva din minister. Chiar dacă pare dur, aceste spitale ar trebui închise. Este o risipă fără sens, sunt foarte multe unităţi sanitare unde chiar nu se face nimic. La noi cheltuielile fără sens sunt un fel de sport naţional în sistemul sanitar.
Puteţi da exemple concrete de astfel de cheltuieli?
Sunt cu duiumul… Uitaţi, de exemplu, pentru vaccinul împotriva cancerului de col uterin s-a consumat o grămadă de bani. S-au făcut câteva zeci de mii, iar alte zeci şi zeci de mii au fost aruncate pentru că le trecuse termenul de garanţie. Este cazul multor vaccinuri achiziţionate inutil, în cantităţi impresionante. Uitaţi, în toată ţara, dar şi la Timişoara, majoritatea instrumentelor şi aparatelor care sunt cumpărate pentru spitale sunt cheltuieli fără sens. Se cumpără doar ce vrea ministerul, nu de ce ai avea neapărat nevoie. Spitalele româneşti sunt pline de astfel de aparate, pentru care fie nu ai personal care să le facă utile, fie nu ai bani să le instalezi. La Spitalul Judeţean din Timişoara au fost multe astfel de cazuri.
De ce în România pacienţii trebuie să scoată bani din buzunar pentru materiale şi medicamente?
Poate vi se pare o prostie, dar plătim prea puţin contribuţiile pentru sănătate. Stăm dezastruos într-un top european al banilor pe care contribuabilii îi plătesc pentru sănătate. Este vorba de aproximativ 11% din salariul brut al angajatului. Dar ce salarii au românii în comparaţie cu nemţii, să zicem? În România, Casa de Asigurări de Sănătate plăteşte în medie 300 de euro pe un pacient internat, pe când în Germania această valoare medie este undeva în jurul a 2.000 de euro. Sistemul este atât de prost făcut, la noi, încât omul degeaba îşi plăteşte asigurările de sănătate, că banii nu ajung. Cam 60% din suma pe bolnav este acoperită de casa de asigurări, restul este un mare gol.
Ce s-ar întâmpla dacă pacienţii nu ar vrea să plătească nimic?
Personal, dacă ar fi să-mi impun ca niciun pacient să nu plătească nimic, ar fi un mare dezastru pentru noi. Pentru o operaţie de varice, casa de asigurări plăteşte un pic mai mult, dar o operaţie de arterită costă de trei ori mai mult decât dă casa. Având în vedere că operaţiile de varice sunt 3-4 pe săptămână, iar cele de arterită câte două pe zi, ar trebui să operez 20 de pacienţi de varice pentru a câştiga o operaţie gratis de arterită şi a nu pune pacientul să-şi cumpere minim de materiale. În spital nu este ca la bar, să poţi spune că o bere te costă fix atât şi o cafea atât. Pentru a-mi asigura funcţionarea secţiei, este absolut necesar să le cer pacienţilor să-şi cumpere materiale. Nu avem fonduri pentru toţi, mai ales că eu vreau o calitate maximă, vreau vindecare rapidă şi nu materiale de mâna a doua.
Ce ar trebui să se schimbe pentru ca pacienţii să fie mulţumiţi de calitatea actului medical românesc?
Un studiu al Băncii Mondiale, din urmă cu 10 ani, arăta că sistemul sanitar românesc este la nivelul cel mai de jos. A fost un diagnostic dur, care nu s-a schimbat între timp. Spitalele vechi şi nefolositoare trebuie desfiinţate, ar putea să facă în locul lor case de bătrâni. Pentru pacienţi, esenţial ar fi ca asigurările private de sănătate să pornească în România. La noi acest sistem nu există. Este mult mai uşor să pui 100 de lei pe lună, iar peste 20 de ani, când ai nevoie de o operaţie extrem de scumpă, pe care, în mod normal, nu ţi-ai putea-o permite, aceasta să poată fi posibilă la cele mai ridicate standarde. La noi toţi plătesc contribuţiile pentru sănătate la fel. Ştiaţi, de exemplu, că în Germania femeile plătesc mai mult ca bărbaţii pentru sănătate? În primul rând, trăiesc mai mult şi în al doilea rând, femeile fac şi copii.
Care este diferenţa de preţ dintre o operaţie făcută în România şi una asemănătoare efectuată în altă ţară a Uniunii Europene?
Vă dau un exemplu concret. O pacientă care avea vasul principal de sânge de la coapsă înfundat şi avea nevoie de un by-pass a vrut neapărat să-şi facă operaţia în Franţa. Credea că-şi poate permite şi că nu poate fi mult mai scumpă decât în România. La câteva zile după ce i-am şi recomandat un spital bun din Lyon, femeia m-a sunat şi m-a rugat să-i spun dacă o pot opera. Francezii o puneau să plătească 11.800 de euro, la noi operaţia a costat 440 de euro, bani veniţi de la Casa de Asigurări şi alţi 200 de euro, banii pacientei, pe care am pus-o să-şi cumpere materiale. Operăm la fel, cu aceleaşi materiale şi aparate, cu specialişti de nivel apropiat, dar ştiţi unde-i diferenţa? În România, mâna de lucru a doctorului nu intră în costul unei operaţii…
