Exista cândva o lege, conform căreia, cineva care candida la alegerile locale pentru o funcție și o dobândea, toamna, nu mai putea candida pe listele pentru alegerile generale. Legea s-a schimbat, la baza schimbării stând un argument ridicol: dreptul de a fi ales, care, de fapt, era deja probat la alegerile locale. Toate au fost date peste cap în vremea în care PDL, pe vremea când un Traian Băsescu, distrugătorul multor categorii sociale și profesionale, mult susținătorul unei ”Elene” din Pleșcoi, cu părul mult prea negru la rădăcină pentru a deveni o blondă vreodată, cu adevărat, era ” capo di tutti capi” și făcea legile singur. El a inventat modelul promovării primarului în parlament, dar nu la alegerile de peste patru ani, ci chiar în anul în care fusese ales. Toate date peste cap, mă repet, dacă primarul candida pentru Parlamentul României și era ales pe liste, urmau alte alegeri, dar după o altă campanie nu mai puțin costisitoare. Logica? Cică cei care l-au votat pe primarul X din localitatea Y vor vota, din nou, pe modelul încrederii în persoana primarului.
Această logică a fost importată și în alte partide, dar cu mari pierderi: Se cheltuiește enorm cu organizarea altor alegeri locale pentru primari, în cazul în care primarii au reușit pe liste. Toate, din banii publici, din banii cetățenilor. Nu se ține cont de gradul de dezamăgire al comunității. Plecând de la ideea că alegătorul credea în promisiunile fostului viitor primar, iar de acum devine trist, poate depresiv, că este la modă, s-ar putea ca el să nu-l mai voteze pe X, simțindu-se trădat. În plus, altă variantă ar fi să nu mai meargă deloc la vot. Există calcule de probabilitate, modele comparative, care ar duce la concluzii pe a căror logică tipul acesta de atitudine politică să nu aibă succes!
PDL, fuzionat cu PNL, preluând mai multe practici din exercițiul anterior, impune un joc periculos al listelor pentru alegerile generale.
De ce vor primarii să fie în Parlamentul României? De ce au mai candidat pentru postul de primar știind că nu mai doresc să stea pe scaunul acela, din acel birou, din care cu greu mai relaționau cu oamenii? De ce nu au spus răspicat: nu mai doresc să fiu primar în satul meu, doresc să devin un necunoscut în parlamentul unei țări, care parcă se numește Româna?
De ce se joacă politicienii cu răbdarea și nervii alegătorilor? Pe ce se bazează? Ce jocuri fac în raport cu opoziția? Ce frici, transformate în săgeți cu venin, se mai fac, când deja sunt prea multe războaie la gardurile noastre?
