În fiecare zi Timişoara este traumatizată de nepăsarea celor care ar trebui să o iubească cel mai mult: timişorenii. Mi se pare că există deja riscul să părem fie prea romantici, fie redundanţi cu această temă pentru care avem mereu subiecte. Insistăm, oare, prea mult cu tema civismului nostru şchiop? Să fim, oare, prea afectaţi de interese de tot felul şi să nu vedem ceea ce trebuie? Citeam un articol minunat despre pierderea sufletului. Despre căutarea disperată pentru umplerea golurilor pe care le avem în sufletele noastre bolnave de tragismul vieţii moderne: obiecte inutile, maşini scumpe, alimente în exces, căutarea satisfacţiilor materiale. Sufletul pierdut lasă în urma lui un corp bolnav. Să fim, oare, atât de pierduţi încât sufletele noastre să părăsească trupul oraşului în care trăim? În fiecare zi lăsată de la Bunul Dumnezeu vedem indiferenţa cu capăt de foc (de ţigară, spre exemplu) care rulează pe străzile Timişoarei şi pe care se “pierd” ţigările încă aprinse ale unor şoferi nebuni şi inconştienţi. Într-o zi, unul dintre ei, lăsând cu o nepăsare obraznică să-i scape ţigara pe geamul unei maşini curate, de altfel, m-a întrebat nedumerit: „Poftim, de ce să nu arunc pe geam?”. Nici nu ştii dacă tu sau el reprezinţi persoana cu probleme? Ajungi să crezi, în această lume întoarsă cu susul în jos, că tu, cel care vrei ca totul să strălucească în jur, ai o problemă! Ajungi să crezi că propria ta gândire este defectuoasă. Pentru că dacă susul este jos, creierul are o presiune şi gândirea nu mai este firească. Pe domnul cu ţigara l-aş păsui, poate este educabil, dar pe o doamnă care fumează şi aruncă ţigara pe geam, pe o doamnă care trebuie să-i mai îndemne şi pe alţii pe drumul vieţii, nu o înţeleg defel. Mi-e teamă că este şi mai grav! Şi câte femei aruncă ţigările pe geam, nu v-ar veni să credeţi, dar poate că le vedeţi din mersul maşinii. Ce tristă este Timişoara acum, tocmai cum când ea este sărbătorită ca „Mica Vienă” a Europei! Parcă toate oraşele ne-au luat-o înainte, parcă toate sunt mai curate, mai spălate, mai înflorite. Vă rog, dragi timişoreni, care vă simţiţi aşa, chiar dacă nu v-aţi născut aici, nu-i lăsaţi pe bădăranii vieţii noastre moderne să ne strice sufletele: ei îşi aruncă pungile lor cu multe cumpărături pe străzi, ţigările lor scumpe, la fel, acuşica îşi vor arunca tatuajele de pe epidermele lor false sau poate, cine ştie, bijuteriile prea încărcate, iar noi, ca proştii, vom spune: atenţie, aţi pierdut ceva!
