Acasă Sănătate De ce patronii cafe-barurilor din Timişoara îi discriminează pe nefumători?

De ce patronii cafe-barurilor din Timişoara îi discriminează pe nefumători?

DISTRIBUIȚI

discriminarea nefumatorilorA fi nefumător în Timişoara şi a încerca să cauţi un cafe-bar pentru a savura o cafea, fără a fi obligat să inspiri fumul otrăvitor de ţigară, nu este posibil. Astfel, are loc cea mai mare discriminare a unei categorii de oameni – nefumătorii – într-un oraş aşa-zis civilizat cum se consideră capitala Banatului.

Ce fac patronii din Timişoara?

În mod naiv, patronii cafe-barurilor mizează în primul rând pe banii fumătorilor şi nu ţin cont de faptul că aceştia sunt cu mult mai puţini decât nefumătorii. În România sunt 5 milioane de tutungii. De fapt, dacă intri într-o cafenea, proporţia dintre cele două categorii de persoane este foarte mare. Aproximativ 20-30% fumează, restul nu, dar acele câteva ţigări arse poluează în mod dramatic atmosfera şi nefumătorii se transformă în fumători pasivi, ceea ce este chiar mai periculos pentru sănătate. Ce fac patronii timişoreni? Continuă să sfideze cu tupeu civilizaţia şi bunul simţ şi pe cei mai mulţi cetăţeni care nu sunt prieteni cu ţigările. Scriu pe uşă „Local pentru fumători!” şi s-au scos, deşi cel mai bine ar fi să împartă locaţia în două: pentru fumători şi pentru nefumători şi să nu facă cea mai mare discriminare a unei categorii de oameni şi să o condamne la un mediu poluat, care să îi afecteze sănătatea.

Cât de periculos este fumul de ţigară?

Tutunul are o compoziţie complexă. În frunze se găsesc diverse componente chimice: celuloză, proteine, amidon, steroli, minerale etc. Multă vreme s-a crezut că nicotină este cel mai toxic agent activ al tutunului şi într-adevăr este o otravă foarte puternică, o doză de 5mg de nicotină fiind suficientă pentru a omorî un câine în câteva clipe prin paralizia nervilor motori iar una de 60mg este la fel de eficientă pentru om. Nicotina este un lichid incolor în clipa extragerii dar în contact cu aerul şi lumina se colorează în brun. Are un gust amar şi iritant, iar mirosul este slab la rece şi asfixiant la căldură. Cancerul pulmonar este, de cele mai multe ori, o consecinţă directă a fumatului, compuşii toxici ai tutunului putând însă produce şi alte forme de cancer, cum ar fi cele ale laringelui, faringelui, esofagului, pancreasului, rinichilor şi vezicii urinare. Studiile au arătat că fumatul în general este responsabil pentru evoluţia a peste 25 de boli canceroase inclusiv cancerul la sân pentru femei –informează stopfumatului.info.

DSP Timiş: „Care sunt efectele renunţării la fumat?”

După 20 de minute tensiunea arterială va scădea, pulsul va scădea, iar temperatura mâinilor şi picioarelor va creşte. După 8 ore nivelul monoxidului de carbon din sânge va scădea până la cote normale, iar nivelul oxigenului din sânge va creşte până la normal. După 24 de ore şansele unui atac de cord scad simţitor. După 48 de ore capacitatea de a miroşi şi gusta se va îmbunătăţi. După 2 săptămâni până la 3 luni, se va îmbunătăţi circulaţia dar şi funcţia respiratorie. După 1 până la 9 luni probleme precum tusea, congestionarea sinusurilor sau oboseala se vor diminua. După un an riscul unor afecţiuni coronariene va scădea până la jumătate comparativ cu riscul asociat unui fumător. După 10 ani riscul cancerului pulmonar va scădea până la jumătate faţă de cel al fumătorilor; se va diminua şi riscul cancerului de gură, gât, esofag sau rinichi. După 15 ani riscul afecţiunilor coronariene va scădea până la nivelul persoanelor care nu au fumat niciodată –informează DSP Timiş.

Comentarii

comentarii