Acasă Actualitate De ce riscă o parte a Spitalului “Louis Ţurcanu” Timişoara să fie...

De ce riscă o parte a Spitalului “Louis Ţurcanu” Timişoara să fie desfiinţată?

DISTRIBUIȚI

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Louis Ţurcanu” Timişoara, cel mai mare de acest fel din Regiunea de Vest, a ajuns în cea mai gravă situaţie din ultimii 22 de ani şi există riscul ca o mare parte a unităţii să fie desfiinţată. Dr. Ovidiu Adam, directorul unităţii sanitare, a declarat că şapte secţii nu vor mai exista, deoarece clădirile în care se află au fost revendicate şi vor fi retrocedate. Laboratorul, clinicile de ortopedie, de pneumoftiziologie sau blocul operator sunt ca şi desfiinţate, dacă nu vor avea unde să se mute. Spitalul este de tip pavilionar şi funcţionează în mai multe clădiri, de aceea este nevoie urgentă să se găsească noi locaţii sau să fie construite altele. Reprezentanţii spitalului se află în proces cu proprietarii, dar fără nici o şansă de câştig. Fiindcă situaţia este fără ieşire, iar Primăria Timişoara, de care aparţine “Louis Ţurcanu”, nu are soluţii, Ovidiu Adam este hotărât să declanşeze, din luna martie, o campanie la nivel naţional, de strângere de fonduri, pentru a construi un nou corp de clădire. Deja au fost contactate vedetele TV din Bucureşti, plecate din Timişoara, cu mare priză la public –Dan Negru, Virgil Ianţu sau Florin Călinescu – pentru a reprezenta campania. “Vrem să strângem fonduri, să sensibilizăm opinia publică şi autorităţile locale şi centrale, să construim noul corp de clădire. Mitropolia Banatului ne va sprijini, m-aş bucura dacă ne va ajuta şi Prefectura şi Consiliul Judeţean Timiş şi alte instituţii să asigurăm dreptul copiiilor la sănătate. E un proiect măreţ şi ambiţios, în vremuri de criză, la care oricine de bună-credinţă va putea participa”, a spus dr. Ovidiu Adam. Primăria Timişoara va realiza proiectul de execuţie. Sloganul va fi “Dă un leu pentru copilul tău!”. Spitalul are 500 de paturi şi 900 de angajaţi şi este unul dintre cele mai mari din România.
 

Comentarii

comentarii