Între anii 1866-1947, Ziua Națională a României era marcată pe data de 10 mai, deoarece Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite.
În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, Carol a proclamat, în faţa Parlamentului, independenţa României. La 30 decembrie 1947, când a fost proclamată Republica Populară Română, ziua de 24 august a devenit Ziua Naţională, sub numele oficial de ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul revoluţiei populare în România. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca Zi Națională și sărbătoare publică în România.
Din punct de vedere istoric, la 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat o rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
Adunarea Națională de la Alba Iulia a fost constituită din 1228 de delegaţi oficiali (reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate româneşti) şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului (îmbrăcaţi în haine de sărbătoare și cu steaguri tricolore în frunte).
Prin urmare, ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru unitate naţională şi marchează momentul creării României Mari.
