.jpg)
Despre Armata, Biserica şi Presa se spune că ar trebui să fie neutre faţă de politică. Sunt total de acord! Armata este a poporului, Biserica a lui Hristos, iar presa este a lumii, în acord cu esenţa: respectul faţă de adevăr. De mai bine de 100 de ani, presa mondială, acum, în cele mai rafinate moduri de expresie (electronică, audio-vizuală, online) a luptat pentru promovarea adevărului. Adesea, cu sacrificii mult prea mari, cu viaţa multor redactori sau operatori. Sfârşitul secolului 20, dar şi acum, în mileniul al treilea, îi găseşte pe jurnalişti pe una dintre cele mai ingrate poziţii profesionale. Suntem fie foarte iubiţi, fie urâţi, pentru o logică simplă: cei despre care scriem investigaţii, ce vin să le încurce vieţile (nu pe cele curate!) nu ne vor putea iubi. Dar, e bine aşa. Este alegerea noastră, a celor care nu tăcem. Jurnalismul „de cafea” este blânda atingere a cuvintelor care… nu ating pe nimeni (pleonasmul îmi aparţine şi este asumat). Campaniile electorale sunt, la noi, la fiecare patru ani, surse de inspiraţie, de conflicte ideologice, dar şi de revelaţii. Oamenii pot apărea în diferite ipostaze, unele confortabile, altele extrem de neprietenoase, politicile editoriale sunt şi ele la cotele maxime de tentativă de influenţare sau manipulare, dar viaţa continuă şi după alegeri! În plus, atunci când politicienii fac gafe, noi suntem cei care, prin vigilenţă dedicată, scoatem în evidenţă devierile lor, fie că le place, fie că nu le place. Acum, în 2012, după ce ţara asta a fost furată, prădată cu sălbăticie de cei mai mari fanarioţi ai istoriei contemporane, grupările PDL – iste, cu toate culorile lor, mai mulţi jurnalişti au decis, din datorie morală faţă de adevăr, să nu stea deoparte. De fapt, asta se petrece acum în toată lumea. Actualului preşedinte al Franţei, Hollande, i se spune că datorează succesul femeii de lângă el, o renumită jurnalistă. Posturi mari de televiziune, inclusiv din România, antrenează eficient şi inteligent, în campania contra jefuitorilor comuni din PDL, jurnalişti care au chiar un discurs modificat, reformulat spre noua şansă: USL. În 1996, după abuzuri ale PSD (varianta nefericit ă!), s-a spus că „presa a câştigat alegerile”, chiar dacă la putere avea să vină Convenţia Democratică din România. Acum, în 2012, trăim aproape dramatic nevoia de implicare. De ce susţin că trebuie votat USL? De ce votez cu USL? Pentru că aduce un alt aer, pentru că în paradoxul alianţei între trei partide – PNL (istoric, cu oameni de mare valoare intelectuală), PC (un partid care s-a remarcat prin combaterea corupţiei), şi PSD (de stânga, dar dinamizat de multe figuri noi, cu un preşedinte foarte tânăr) – există acea dorinţă de a face ceva mai nou şi mai bine! Am fost la mai multe întâlniri electorale şi am luat cuvântul în faţa alegătorilor, pentru că simt că este un moment istoric unic, nu-l pot rata! Simt nevoia să vorbesc, aşa cum scriu, despre cei pe care îi cunosc. Cred că Robu, ca om, ca intelectual fin, manager, profesor, alături de echipa competentă creată, poate schimba din nou Timişoara. Oraşul are nevoie de o persoană ca Robu. Chiar cred că el poate fi ROBU(L) Timişoarei. Oraşul are şansa de a deveni din nou capitala modernă a Vestului României. Mai cred că Titu Bojin, ca bănăţean autentic, chiar dacă nu are manierele versatile ale actualului şef de scaun de la CJT, poate aduce, cu echipa toată, altă energie, alt început!
Nu pot sta deoparte. Votez cu USL!
