Acasă Actualitate De Crăciun, fi mai bun! Sprijin pentru familiile nevoiașe din Caraș Severin

De Crăciun, fi mai bun! Sprijin pentru familiile nevoiașe din Caraș Severin

DISTRIBUIȚI

O vorbă românească spune: ,,Cine dă lui își dă” și iar proverbul completează: „Cine pe sărac ajută, pe Dumnezeu împrumută”! Astfel, credincioşii din cadrul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul Govândari din Reșița Caraș Severin sunt alături de semenii ce au mari greutăţi materiale şi încearcă să le aducă un strop de bucurie şi în zilele de prăznuire a Nașterii Domnului.

PreotulPetru Berbentia a explicat că în această perioadă premergătoare Crăciunului, îndemnaţi fiind de preotul paroh, membrii comunităţii, precum şi reşiţeni plecaţi prin alte ţări ale Europei ( dar acasă cu sufletul) au adus la biserică o cantitate importantă de alimente neperisabile pentru a fi oferite celor ce nu au posibilitatea să le cumpere. 

Şi ca de fiecare dată în ultimii ani, parteneriatul cu Crucea Roşie a judeţului Caraş Severin s-a dovedit de bun augur!

Astfel, luni 23 decembrie 2019, Alin Cica – directorul Societăţii Naţionale de CRUCE Roşie, filiala Caraş-Severin, împreună cu Nicolae Berzescu –  preşedinte  judeţean al acestei organizaţii, au venit pentru a prelua alimentele donate de credincioşii parohiei.

Aceste alimente sunt distribuite celor ce sunt beneficiarii proiectelor de ajutorare la nivel local, în aşa fel încât să prăznuiască şi ei cum se cuvine Nașterea Domnului Iisus Hristos.

”Suntem convinşi că bunătatea credincioşilor noştri care au donat alimente și haine va fi bine-primită şi răsplătită de Tatăl Ceresc.  Mulţumim Lui Dumnezeu şi mulţumim celor ce sprijină constant activităţile noastre parohiale”, spune Pr. Petru Berbentia.

Comentarii

comentarii