Acasă Actualitate De joi, restricții suplimentare în șase comune, printre care Dumbrăvița și Șag

De joi, restricții suplimentare în șase comune, printre care Dumbrăvița și Șag

1757
DISTRIBUIȚI

Miercuri, 8 septembrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, condus de prefectul Zoltan Nemeth, a avut o nouă ședință în care s-au actualizat anexele cu restricții. De această dată, au intrat pentru prima dată sau au „avansat” pe anexe șase comune.

Bucovăț și Giulvăz, unde ratele de infectare pe 14 zile au depășit pragul de 4 cazuri la mia de locuitori, au intrat pe anexa 2. În același timp, Dumbrăvița, Ghilad, Pădureni și Șag au intrat pe anexa 2, după ce ratele de infectare au sărit de 2 cazuri la mia de locuitori.

În paralel, rămân cu restricții și: pe anexa 2 – Denta și Secaș; pe anexa 3 – Criciova, Jebel și Darova; pe anexa 4 – Dudeștii Noi, Ciacova, Giroc, Livezile și Pișchia. În restul UAT-urilor din Timiș se aplică în continuare măsurile generale din HG 826/2021.

Vă amintim care sunt principalele măsuri restrictive pentru fiecare anexă în parte:


Principalele măsuri aplicate într-o unitate administrativ teritorială la depășirea incidenței de 4/1000 de locuitori (anexa 2 a CJSU Timiș – n.r.), în condițiile în care incidența este mai mică de 7,5/1000 de locuitori, sunt următoarele:

– Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20:00 – 5:00, cu următoarele excepţii:

a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b)deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c)deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d)deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

– Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, sunt obligați să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 5,00-18,00. În intervalul orar 18:00 – 5:00, operatorii economici pot desfășura activitatea de livrare la domiciliu;

– Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness.

Aceste măsuri sunt suplimentare față de cele care se aplică la depășirea incidenței de 3/1000 de locuitori.


Iată care sunt principalele măsuri aplicate în UAT-urile de pe anexa 3, cu rate între 3 și 4 cazuri la mia de locuitori:

a) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise;

b) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;

c) Organizarea și desfășurarea, în aer liber, a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise;

d) Activitățile recreative și sportive în grup desfășurate în aer liber sunt interzise;

e) Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) sunt interzise;

f) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, in interiorul clădirilor, este interzisă;

g) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia spațiilor care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Activitățile se vor desfășura cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, al ministrului economiei,  antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.  

În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la lit. f) și lit. g) este restricționată sau închisă se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective:

h) Activitățile în baruri, cluburi și discoteci sunt interzise;

i) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este;

j) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă;

k) Organizarea și desfășurarea adunărilor publice, organizarea de mitinguri și demonstrații este interzisă;

l) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.


Pentru UAT-urile de pe anexa 4, cele cu rate între 2 și 3 cazuri la mia de locuitori, principalele măsuri ar fi:

a) Competițiile sportive își pot desfășura activitatea în spații deschise/închise, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă  a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 m intre persoane;

b) Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, sunt permise numai cu participarea a cel mult 2500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate, cu schemă completă, persoanele care dețin test negativ sau persoanele care se află într a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterior trecerii prin boală. La depășirea unei incidențe de 3/1000 de locuitori aceste activități vor fi interzise;

c) Sunt permise activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc impreună. La depășirea unei incidențe de 3/1000 de locuitori aceste activități sportive și recreativ în grupuri vor fi interzise;

d) La evenimente private (nunți, botezuri, mese festive) este permisă participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise sau participarea a maxim 100 de persoane în spații închise. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani. Se permite majorarea numărului maxim la 300 de persoane în interior și până la capacitate maximă în exterior, doar pentru persoanele vaccinate, cu schemă completă, persoanele care dețin test negativ sau persoanele care se află într a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterior trecerii prin boală. Dacă toate persoanele sunt vaccinate cu schemă completă și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a selimita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi deevenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în interior. La depășirea unei incidențe de 3/1000 de locuitori aceste activități vor fi interzise;

e) Organizarea de cursuri de instruire, workshop-uri pentru adulți, inclusiv pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene și conferințe este permisă cu participarea a max. 150 de persoane in interior si 200 de persoane in exterior, cu respectarea masurilor de distanțare și obligativitatea purtării măștii de protecție;

f) Organizarea și desfășurarea adunărilor publice, organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu participarea unui număr maxim de 100 de persoane;

g) Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă toate persoanele sunt vaccinate. La depășirea unei incidențe de 3/1000 de locuitori aceste activități vor fi interzise;

h) Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului, fiind permis accesul persoanelor vaccinate cu schemă completă de vaccinare.  

Comentarii

comentarii