Acasă Actualitate De la 1 martie, la Timişoara intră în vigoare taxa de tranzit

De la 1 martie, la Timişoara intră în vigoare taxa de tranzit

DISTRIBUIȚI

Primarul le cere scuze transportatorilor pentru că nu vor putea achita taxa la benzinării

 
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, anunţă că, începând cu data de 1 martie 2010, intră în vigoare taxa de tranzit pentru maşinile de mare tonaj care circulă prin Timişoara. Astfel, pentru maşinile cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone înmatriculate în alte judeţe, care tranzitează Timişoara, trebuie să se achite o taxă de 200 de lei pe zi.

 Banii vor fi utilizaţi exclusiv la repararea drumurilor din oraşul de pe Bega. 
 
“Municipalitatea îşi cere scuze de la operatorii de transport pentru faptul că nu vor putea achita taxa de tranzit la benzinăriile cu care primăria avea prevăzut să încheie contracte, deoarece HCL 445/12/15/2009, care prevedea acest lucru, a fost atacată în instanţă de Instituţia Prefectului, procesul fiind pe rol”, transmite primarul Gheorghe Ciuhandu. Faptul că nu vor putea plăti la benzinării este probabil ultima nemulţumire a transportatorilor, care s-au declarat împotriva introducerii taxei, catalogând-o ca discriminatorie şi aberantă. Asta pentru că pentru maşinile de mare tonaj înmatriculate în Timiş, taxa nu trebuie achitat. Toţi ceilalţi camionagii care doresc să tranziteze Timişoara vor trebui să plătească, începând cu 1 martie, 200 de lei/maşină/zi. În caz contrar, vor fi amendaţi de Poliţia Rutieră. În acest sens, Comisia de Circulaţie a hotărât şi montarea de indicatoare rutiere de restricţionare "Accesul interzis vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone" la toate intrările în municipiului Timişoara. 
“Primăria Municipiului Timişoara a fost nevoită să instituie această taxă din cauza maşinilor de mare tonaj, respectiv a tirurilor, care tranzitează oraşul şi îl distrug, ţinând cont de condiţiile actuale de circulaţie în municipiul Timişoara, de trama stradală limitată, de lipsa variantelor ocolitoare ale municipiului, de lipsa unei centuri a oraşului şi de necesitatea efectuării lucrărilor de reparaţii la arterele principale de tranzit. Menţionăm faptul că, annual, 70% din fondurile bugetului local alocate reparaţiei şi întreţinerii drumurilor în municipiul Timişoara se cheltuie pe repararea arterelor de circulaţie pe care circulă tirurile. Mai mult decât atât, în ultimii ani, Guvernul României nu a repartizat fonduri de la bugetul de stat pentru întreţinerea şi reparaţiile necesare drumurilor din oraş”, explică primarul Gheorghe Ciuhandu. 
 
 
 

Comentarii

comentarii