Contraeditorial
Tot mai puțini români se salută, dacă se salută, cu ”bună ziua”, respectiv ”bună dimineața”, ”bună seara”. Tembeliziunile sunt pline de hăhăitori cu barbă și hihăitoare botoxate care își spun ”bună” și nimic mai mult. Atâta poate creierul și centrul vorbirii pe care, totuși, îl posedă, atâta spun. Este bună această imitare săracă a unor formule de salut ”importate”? E bine că ne salutăm așa, tânărul pe vârstnic, studentul pe profesor, pacientul pe medic, ca să vorbesc din experiența personală… Bine sau rău, ”cu siguranță” (altă expresie care parazitează, mai nou, vorbirea românească) este ”OK”! Okeiul ne-a invadat vorbirea și gândirea, rapid după Revoluție, de la înaltul nivel universitar la elementarul fundament școlar, de la primul politician la întâiul barosan, dar și până la ultimul sărăcan. De ce ne-am obosi în căutarea unor propoziții care pot înfrumuseța, personaliza exprimarea, când totul se poate rezuma, aparent clarifica cu ”e ok”, ”nu e ok”?! Adică să vorbim pe ”repede înainte”, aproape ”pe negândite”, ca să folosesc două expresii din fondul neaoș, înțelept al limbii române!
Din aceeași categorie a formelor de vorbire împrumutate prost, face parte dramatica, în opinia mea, cvasidispariție a pluralului politeții. Odinioară, doar persoanele primitive, lipsite de orice educație, nu aveau capacitatea să distingă între singularul și pluralul politeții. Singularul cu aparență de deschidere, de rapidă intimitate, este promovat intens de majoritatea realizatorilor de emisiuni în direct la radio (o nobilă excepție, super politicosul domn Moise Guran, cu origini mehedinţene!), să nu mai vorbesc de toți anonimii care înjură în scris pe diferite site-uri de comunicare on line. Un alt exemplu de ”tutuism” prost înţeles apare săptămânal la Televiziunea Română, culmea, la o emisiune concurs de cultură generală naţională, unde arogantul domn Virgil Ianţu (cu origini timişorene, atenţie, pro super ”patriote locale”!), din postura de prezentator atotştiutor, în fapt cititor de prompter, îşi ia la „per tu” concurenţii, uneori mult mai în vârstă şi mai titraţi decât el. Tutuiala își are, totuși, origini ceva mai vechi, dacă ne amintim modul de adresare al tuturor secretarilor PCR către tovarășii subalterni. Și după Revoluție, domnii tovarăși Silviu Brucan și Ion Iliescu ne-au arătat că năravul șefiei de partid, confirmat și prin tutuiala adresată celor de mai jos în ierarhie, nu are lecuire. Tutuiala unilaterală, ”de sus”, a celui pe care îl plătești, a celui care are nevoie de tine, a subordonatului sunt alte forme ale parvenitismului mic și mare, ale lipsei unei culturi sociale adevărate.
Îndrăznesc să spun că dobândirea pluralului politeții este un mare câștig pentru o limbă. Un semn al maturității ei. El nu înseamnă doar un scut în fața posibilului potențial mârlănesc al interlocutorului, ci și respect, respect oferit din start celuilalt cu care intri în dialog pentru prima oară! O invitație la stimă reciprocă, o dovadă a unei educații personale adecvate traiului într-o societate civilizată.
Că nu ne mai salutăm, nici măcar cu ”bună”, în locuri în care ar fi normal, adică civilizat să o facem, că ne tutuim, fără să ne cunoaștem, că ne tot okeizăm la două cuvinte și între două ”îîî” uri, sunt caracteristici care au cuprins întreaga țară, nu doar anumite regiuni sau orașe. Cine ascultă și priveşte participanţii la emisiunile ”de maximă audiență” ale unor posturi cu difuzare națională va constata că am, din nefericire, dreptate. Cele două exemplificări cu vedete media de mai sus relevă că buna creştere şi educaţie nu sunt dependente de locul de baştină.
Ca de atâtea ori în istoria sa, tânăra Românie este din nou asaltată de forme fără fond, unele mai bune, altele mai rele, chiar dăunătoare, unele majore, altele minore, dar cu impact asupra mentalului neamului și implicit asupra întregii civilizații și culturi naționale. Fondul românesc este, în continuare, pe zi ce trece, tot mai fragil.
Aceste exemple de limbaj contemporan arată că după 50 de ani de cancer comunist, sita românească a preluărilor diferitelor forme străine a devenit un ciur ruginit, găurit. Iar oala de sub ciur, deși pare tot mai plină, este, în fapt, tot mai goală!!!
