Acasă Editorial De la carantinare la vaccinare. Nimic despre vindecare!!?

De la carantinare la vaccinare. Nimic despre vindecare!!?

DISTRIBUIȚI

Contraeditorial

 

Există o categorie de medici, nu știu cât de numeroasă, care prezintă pacientului, venit pentru consult, o situație a stării lui de sănătate mai gravă decât cea reală. De obicei un astfel de medic prescrie și multe medicamente, nu neapărat în doze maximale, dar felurite/variate feluri. Dacă pacientul se face (mai) bine, este, evident, meritul medicului. Dacă starea lui se agravează, medicul este ”acoperit”, doar a spus de la început că este vorba de o boală gravă. Ambele situații sunt posibile, ”pe bune”, din ”vina”, respectiv ”meritul” nimănui. Știm, în ciuda progreselor imense ale medicinei, încă prea puțin de ce unii oameni se îmbolnăvesc, iar alții rămân sănătoși, de ce unii fac o formă gravă a unei anumite boli, iar alții una ușoară. Este provocarea secolului al XXI-lea, și a celor următoare, probabil, elucidarea determinismului genetic al bolilor.

Obișnuiam să subliniez în fața studenților mei, la cursurile de cardiologie, că epidemiologia este o disciplină medicală importantă, neglijată în unele țări, între care și a noastră. Încercam să le trag atenția că epidemiologia de calitate este apanajul țărilor civilizate. Aşa este, de altfel, medicina de familie, fundamentul oricărui sistem de sănătate performant. Mai mult, fără o statistică medicală riguroasă, bine organizată, nici datele epidemiologice nu pot fi concludente, cu precădere în situațiile de criză epidemiologică, dar nu numai.

Poate că cetățenii României au fost mai puțin atenți la specialitatea celor care sunt prezenți permanent, în mass-media cu informații, tratamente și avertismente în legătură cu actuala pandemie planetară. Puțini dintre aceștia sunt epidemiologi, infecționiști. Mulţi sunt dintre cei care nu au o specialitate medicală în legătură cu această nouă boală, bizară şi, uneori, fatală, numită Covid. Dar cei mai mulţi dintre ”băgătorii de seamă” nu sunt medici! Ei au tupeul să apară nonstop pe toate canalele media, cu precădere cele care fac parte din așa numitul gen ”tabloid”, debordând păreri și sfaturi, acuze și avertismente. Ei se pricep la toate, având ambiţia şi imensa nesimţire să se creadă ”analişti”, ba chiar ”influenceri”. Iată un exemplu complet și concret, care îmbină mai toate trăsăturile guristului cu ștaif ştiinţific. De câteva seri, reapare pe un post de tembeliziune şi turuie non stop, în chestia pandemiei, un individ, medic și politician, trecut pe la mai toate partidele de la putere, parvenit multioportunist, care nu degeaba a fost prezentat pe larg în cartea insectar cu impostori politici, ”Nu tot ei”, a lui Valeriu Nicolae. Imposibil să-i întrerupă cineva logoreea demagogică, cu aparență de grijă pentru sănătatea românilor! Specialist nu doar în vorbe ci și în imagine, retorul chilipirgiu, în prezent ”ales” europarlamentar, prin urmare atotcunoscător de nivel european, de obicei apare pe sticlă în costum de spital, cu un stetoscop atârnat la gât!

Ajungând, în sfârșit, la chestiunea din titlu, aș remarca că la dilema care frământă Timișoara, România, Europa, planeta Pământ, să ne carantinăm, sau nu, pentru a putea să ne protejăm mai bine de Covid, și dacă da, pentru cât timp, nu există un răspuns unanim, deocamdată. Câteva cauze ”naționale” am încercat să invoc, mai sus. La cele ”mondiale”, nu mă bag, doar presupun că nu sunt prea diferite de cele locale și viceversa, evident! În așteptarea rezultatelor pozitive ale măsurilor restrictive (oricum încă nu știm câte ”tulpini” mai are virusul, câte ”valuri” de infecție mai urmează), consecințele negative ale carantinării sunt evidente, pe mai toate planurile vieții umane, atât aiurea, cât şi în ţărişoară. De exemplu, o industrie națională am avut și noi, în care am fost primii în lume, cea a nunților, botezurilor și majoratelor, iar acum este la pământ! Lăsând gluma amară la o parte și distracția pentru mai târziu, cred că educația copiilor este afectată cel mai grav de această carantinare ce pare fără de sfârșit. Dezvoltarea în sine a copiilor poate fi, sau este deja, grav perturbată! Este vorba aici de viitorul țării, ca să nu spun al omenirii civilizate!

Dacă carantinarea va da rezultate, odată și odată, adică când vom scăpa de pandemia generată de ”noul coronavirus”, apostolii carantinării vor susține că au avut dreptate. Dacă nu va da roade, tot ei vor susține că au avut dreptate, deoarece nu a fost respectată întocmai izolarea, sau, că fără carantină ar fi putut fi și mai rău! Adevărat! Nu are românul vorba ”bine că nu a fost mai rău”!?

Cred că o bună carantinare este una cât mai scurtă, încununată printr-o cât mai rapidă, acum posibilă, vaccinare! Las pe alţii să vorbească despre vindecare!

Comentarii

comentarii