Acasă Editorial De la criza Colterm, la criza energetică națională

De la criza Colterm, la criza energetică națională

DISTRIBUIȚI

Contraeditorial

Scumpirea absurdă a prețului la toate categoriile de energii care fac posibilă viețuirea umană în România arată, încă o dată (a câta oară?), că suntem conduși de oameni incapabili să rezolve aproape orice situație de criză, indiferent de domeniul vieții sociale. Conducerea centrală, guvernul carevasăzică, se bâlbâie, mai tot timpul, venind cu explicații ininteligibile care te lasă perplex, dar și cu buzunarul gol, după plata facturilor la energie. Și, pe cale de consecință, lefter pentru toate cele necesare traiului, să nu spun că, mâine poimâine, supraviețuirii. Nici conducerea locală a Timișoarei nu este mai prejos pe podiumul incompetenței. Buboiul de la Colterm, de exemplu, după ce s-a copt ani și ani, s-a spart acum, împrăștiind doar frig în spitale, școli și casele timișorenilor. Iată că renumita, odinioară, buna organizare bănățeană nu mai există. Nici măcar cu ajutor „nemțesc”… Una-i să fii dirijor de gospel, alta-i să conduci un mare oraș dintr-o țară greu încercată de comunism. Ceaușismul, cu al său ”centralism democratic”, în fapt, un paternalism odios, ne chinuie și în ziua de azi. Ultima dovadă a lipsei unei descentralizări reale: jalba primarilor din întreaga țară care s-au adunat la guvern, la „tătuca”, să ceară bani pentru plata facturilor de energie. În continuare, după treizeci de ani de la Revoluţie, totul „vine” de la conducerea de la București! Fatalitate, mai dintotdeauna, de când există România, ”la București se mulge vaca”, ca să citez un filozof român din perioada interbelică. Dar vaca actuală e slabă, dă lapte puțin, căci cei care o mulg n-au hrănit-o cum trebuie. Și o mulg doar pentru ei.

Există vreo rezolvare benefică pentru popor a cumplitei crize energetice? Cu actualul guvern şi cu actualul parlament, mi-e teamă că nu se întrevede nimic bun, dincolo de veșnica amânărie. Cine să reorganizeze, prin simplificare și descentralizare, structurile statului român oligarhic? Cine să dea legi limpezi și clare?

La o criză de asemenea dimensiuni, alegerile anticipate generale, dar şi locale, acolo unde este nevoie, se impun! Sau, de ce nu, până vom reuși să separăm grâul de neghină, ar trebui să ne asumăm curajul mai multor alegeri anticipate!

Comentarii

comentarii