Acasă Editorial De la podul peste Timișul Mort la autostrada Timișoara-Belgrad

De la podul peste Timișul Mort la autostrada Timișoara-Belgrad

DISTRIBUIȚI

Scurtul pod ce traversează pârâul numit Timișul Mort, la intrarea în Jebel când vii dinspre Timișoara, componentă a importantului DN 59 care leagă Timișoara de Moravița, respectiv granița cu Serbia, este în reabilitare. De la începutul lunii iunie și până în prezent, se circulă pe o singură bandă, după semnalul unui semafor, care îți pune paciența în trafic la grea încercare în aceste zile caniculare. Cozi lungi de mașini se formează când dintr-o parte, când din cealaltă parte a șoselei gâtuite. Aștepți minute bune, chiar zeci de minute, în anumite momente ale zilei, fiindu-ți aproape imposibil ca răbdarea să nu se transforme în nerăbdare, care, odată ajuns la pod, se transformă în furie și stupoare! Dacă treci prima dată, nu îți vine să crezi cât de puțini ”specialiști” lucrează efectiv la repararea podului. Dacă ești nevoit să treci de mai multe ori, nu numai în cursul aceleiași zile, al aceleiași săptămâni, al aceleiași luni, iar acum, al lunilor care trec în acest an, îți pare de necrezut că această aparent mică lucrare nu se mai termină într-o bună zi! De fiecare dată când ajung în locul respectiv îmi spun, plin de optimism, că sigur este terminată lucrarea, suntem în plin sezon turistic, este doar șoseaua care-i duce pe bănățeni și ardeleni spre plajele însorite ale Muntenegrului, ale Albaniei, dar mai ales ale Greciei! Cruntă este dezamăgirea când vezi că nimeni nu-i pe șantierul micii, prin dimensiuni, dar al marii, prin repercusiuni, reparații. Încerc să mă documentez, informez, după ultima trecere chinuitoare a podului. Stupefiat, aflu că termenul de finalizare al reabilitării podului este 5 octombrie!!!! Pentru mine, simplu cetățean ”participant la trafic” și plătitor de rovinietă și alte asemenea, această durată de execuție, în acest moment al anului mă lasă perplex, ca să citez din clasicii neamului. Unde ești tu, Apolodor din Damasc, unde ești tu, împărate Traian, unde ești tu, Anghel Saligny, și tu, mare rege Ferdinand Întregitorul, cu ale voastre poduri peste Dunărea vie, construite în trei, respectiv cinci ani??? Cine v-a făcut vouă ”studiul de fundamentare”, ”studiul de prefezabilitate”, ”studiul de fezabilitate”, ”proiectul de execuție”, organizarea ”licitațiilor”, ”rezolvarea contestațiilor”? Cu ce firme ați ”semnat”, evident în cadru festiv, tot ce era de contractat, pentru ca apoi și ele să dea la ”subcontractat”, de ați reușit așa rapid ca podul să fie terminat???

O, tu, minister al transporturilor, tu CNAIR, cât de mult v-ați modernizat!!? Pe câte mii de ”proiecte” ați tot ”aplicat”!!! Numai în acest an, câte ați ”semnat”!!!

Revenind la repararea podului peste Timișul Mort, cine are curiozitatea să studieze proiectul în chestie, elaborat de o firmă din Iași (!!??) va vedea că el datează din ianuarie 2021, că este destul de stufos și prețios (are aproximativ 100 de pagini, cu multe generalități, care se repetă, nota bene, este doar opinia mea de nespecialist), că elaborarea până în faza de execuție este de nouă luni și execuția propriu-zisă patru luni pentru scenariul 1, și cinci luni pentru scenariul 2, care prevede o variantă mai scumpă, dar mai trainică. Se pornește de la un preț de aproximativ un sfert de milion de euro. Este limpede că deja termenele fazelor proiectelor sunt depășite: Elaborare studii de teren și verificare DALI; Verificare și aprobare DALI; Elaborare proiect tehnic și dotări de execuție; Verificare tehnică proiect pentru autorizarea execuției lucrărilor proiect tehnic și detalii de execuție; Autorizare execuției lucrării, Execuție lucrări (Știu, v-ați plictisit citind, dar e și mai rău când stai la coadă la semafor!!!).

În sfârșit, s-a ajuns la ”execuție lucrări”!!! Ce mai contează că această ”execuție” se face nu doar pe banii noștri, ci și pe nervii noștri, ai celor care, de voie și de nevoie, utilizează DN 59. Compania care ”execută”, cu sediul central în București, ”cu siguranță” are lucrători puțini, care oricum în zile de weekend sau noaptea, când este ceva mai răcoare, nu lucrează deloc, cum poate că ar fi ultrabenefic și necesar, date fiind anotimpul și impactul lucrării asupra traficului. Probabil că proiectanții de la Iași știu mai bine cum este cu normativele de protecția muncii, drepturile inviolabile ale oamenilor muncii în România, care trebuie să fie respectate, pe cale de consecință durata execuției lucrării se va întinde pe jumătate de an. Ca o curiozitate a proiectului, care te face să scrâșnești din dinți, la subcapitolul ”Studiu de trafic și siguranța circulației, după caz”, se specifică că ”nu este cazul”!!!! Poate că dacă s-ar fi adăugat și un ”studiu de trafic”, ar fi fost posibilă găsirea unei variante ocolitoare cu un pod provizoriu, metalic…

 Dacă repararea unui pod de 35 de metri durează atâta amar de vreme, ce rost are să mai dea din gură și din pix onor miniștrii policalificați și superexpertizați despre autostrada Timișoara-Belgrad? Vă dați seama că acolo va trebui făcut măcar un pod nou peste Timișul ”viu”, nu peste cel ”mort”? Să ne gândim cât ar dura dacă ar avea o suprafață, lungime de zece ori mai mare decât acest banal pod aflat acum în reparație?? Zece ani? Mă gândesc, evident doar la proiectare! Dar proiectarea și execuția întregii autostrăzi de 60 kilometri??? ”Se sparie gândul” că așa lucrare va fi dusă vreodată la bun sfârșit de către actualii guvernanți ai României și îmi vine să sar în albia fără apă a Timișului Mort.

Comentarii

comentarii