Acasă Politica De la Timișoara, ministrul Vela atacă politicienii din opoziție: „Vor să își...

De la Timișoara, ministrul Vela atacă politicienii din opoziție: „Vor să își facă notorietate și sunt «cavalerii coronavirus»”

DISTRIBUIȚI

Ministrul de Interne a fost sâmbătă, 18 iulie, la Timișoara pentru a inaugura unul dintre cele patru unități mobile ale M.A.I., după ce creșterea bruscă a numărului de cazuri de COVID-19 în Timiș a făcut ca aproape toate locurile din spitalele dedicate acestei afecțiuni să fie ocupate.

La finalul prezentării, întrebat despre cetățenii care, în continuare, nu respectă regulile de protecție, Vela a lansat acuze la adresa opoziției politice: „Eu mă bazez foarte mult pe responsabilitatea românilor. Cei care nu respectă aceste reguli sunt destul de puțini. (…) (Există – n.r.) cei care au dorit să valorifice electoral această situație dramatică a românilor și evoluția bolii, profitând de anumite interpretări cu privire la democrația și drepturile individului. Adică dreptul de a mă mișca eu, ca individ, chiar dacă sunt bolnav, este, la unii politicieni, mai important decât dreptul dumneavoastră de a vă păstra sănătatea.(…) Dreptul meu de a mă mișca văd că nu este analizat, cântărit, comparat cu dreptul meu de a fi sănătos, de a nu fi îmbolnăvit, cu bună știință, de altcineva. Această situație delicată a dus și în societate la o discuție polemică în antiteză: «cine și ce drepturi are?». (…)

Dincolo de toate acestea, cred că este o datorie nobilă, a fiecărui politician, indiferent de culoarea politică, să salveze viața. Dacă ai salvat un om, se spune că ai salvat întreaga omenire. Viața le bate toate teoriile și filmele pe care le au unii în cap, pentru că astăzi sunt înregistrate un număr record de cazuri. Au mai murit 21 de compatrioți. Îi rog pe toți «cavalerii drepturilor și libertăților» unor idei, așa, mai politico-electorale, să meargă la familiile care chiar încearcă această situație dramatică. (…)

Acest virus există, este foarte agresiv, este invizibil, este un dușman care atacă și tineri și adulți și seniori, nu distinge între bărbați și femei, între tineri și bătrâni sau între cetățenii dintr-un județ sau altul, cu atât mai mult între suporterii unui partid sau altul”.

Vela a criticat și bucureștenii care protestează împotriva purtării măștii, într-o acțiune care, este sigur acesta, este organizată, nu spontană. Chiar dacă este dreptul lor, spune ministrul, aceștia trebuie să înțeleagă unde se termină libertatea lor și începe a celuilalt. Totuși, acesta asigură că guvernul va merge în continuare pe „comunicare și convingerea cetățenilor”, neluând în calcul, la acest moment, alte noi restricții. Pe de altă parte, măsurile de relaxare propuse – sau implementate greșit– de politicienii iresponsabili, mai spune Vela, a dus la un număr atât de mare de decese, peste 2.000.

Întrebat și dacă guvernul nu putea să formuleze mai bine legea care a fost declarată neconstituțională, ministrul a mai lansat acuzații, de această dată dând și nume:

„Acest discurs că «vina este a guvernului»… este și aici o mică manipulare. Toate deciziile pe care le-a luat guvernul au fost în baza unor legi. Este extrem de ciudat că Avocatul Poporului s-a trezit în această perioadă – să zicem – când noi traversam o apă mare și noi eram în mijlocul valului, s-a trezit să spună că decizia de a traversa râul nu a fost compatibilă, legală, constituțională.

Întâmplător sau nu, când s-a emis o lege, dau un exemplu, în anul 2000, consiliul legislativ era condus de domnul Dorneanu. În 2004, când s-a dat o altă lege, iar acum ca și consecință constituțională a fost interpretabilă și ea stând la baza deciziilor noastre automat, printr-o consecință juridică, și ele au devenit interpretabile. Cine credeți că era președintele Camerei Deputaților? Domnul Dorneanu! Cine credeți că era implicat în analiza juridică, nu mai știu pe ce funcție atunci? Avocatul Poporului!

Am fost acuzat că am dat amenzi, că M.A.I. a dat amenzi. Am văzut tot felul de discursuri de la oameni care vor să își facă notorietate politică, fie că sunt avocați, fie că sunt politicieni… și care vor să își facă notorietate și sunt «cavalerii coronavirus» care protejează libertatea cetățenilor, ignorând siguranța acestora».

În 2019, o hotărâre de guvern, semnată de domnul Fifor, ca ministru al afacerilor internelor, și doamna Pintea, ca ministru sănătății, au stabilit amenda minimă la acte care zădărnicesc combaterea bolilor la 10.000 de lei, adică minim 100 de milioane și maxim 200 de milioane, 20.000 de lei. Noi am coborât de cinci ori, de la 100 de milioane la 20 de milioane, 20.000 de lei minimul. Toată lumea a sărit «cum să dea cineva 2.000 de lei amendă?». Păi dacă nu schimbam? Puteam să dăm 10.000 de lei și să spunem că este legea dată de doamna Pintea și domnul Fifor.

Mă rog, au trecut prin Curtea Constituțională. Eu sunt respectuos și accept orice decizie a justiției. Ați văzut: am readaptat, s-a discutat în Parlament, am făcut proiect de lege prin guvern care a fost dezbătut chiar joi seara, a trecut la vot, l-am votat și eu cu toate amendamentele și propunerile PSD-ului. Eu sper ca de acum acest duș rece al statisticilor, care arată că suntem într-o situație delicată, să trezească la realitate și PSD-ul!”.

Comentarii

comentarii