Acasă Actualitate De marți, Kovesi ar urma să fie pe urmele celor care deturnează...

De marți, Kovesi ar urma să fie pe urmele celor care deturnează fonduri europene. Avem și în Timiș un posibil dosar de redeschis, cel al lui Paisie Lugojanul

631
DISTRIBUIȚI

laura codruta kovesi 1 16586600Marți, 1 iunie, ar urma să fie inaugurat Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție. Noua structură, una care va fi dedicată tot luptei anti-fraudă, se va ocupa în mod special de fraudarea banilor europeni. Mai exact, va instrumenta dosarele, după care le va trimite instanțelor din fiecare țară.

„Laura Codruța Kövesi se întoarce, deci, în acest război de gherilă și mulți reprezentanți ai grupărilor infracționale, care profitau de slăbiciunile comunitare, se tem de noua șefă a Parchetului European, indiferent dacă sunt din România sau din celelalte 21 de state care au acceptat să intre sub tunurile procurorilor europeni. Sunt membre ale Parchetului European Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Italia, Malta, Olanda, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și Spania”, notează Deutsche Welle.

Noi amintim doar un astfel de dosar, destul de cunoscut la nivel local, despre care Ziua de Vest a mai scris. Este vorba despre cel în care episcopul Paisie Lugojanul este acuzat că a deturnat o parte dintre fondurile europene primite de Mitropolia Banatului pentru cinci centre sociale educaționale. Mai exact, ar fi fost furate o parte dintre salariile angajaților acestor centre, dar și unele burse. Ce-i drept, el spunea le-ar fi returnat după aceea, însă asta nu îi scuză fapta.

Pentru o mai mare relevanță, redăm un fragment al unui articol din iunie 2013: „În teribila afacere a centrelor educaţionale din Timiş, ce funcţionau în cadrul unui proiect POSDRU, fiecare dintre cei 22 de angajaţi ai centrelor educaţionale din vestul ţării erau obligaţi să doneze lunar 500 de lei din salariu. La început pe chitanţă, apoi doar pe ochi frumoşi. Cine nu plătea cotizaţia, nu îşi mai primea salariul. Înaltele feţe bisericeşti au decis însă că au nevoie de mai mulţi bani. Aşa că au decis să taie şi bursele copiilor amărâţi (100 de lei pe lună) şi chiar să-i priveze de o masă. Banii europeni au fost oficial blocaţi în toamna lui 2012, la cele cinci centre din Timiş şi alte 11 din întrega ţară… după ce s-a descoperit frauda de la Timişoara. Afacerea «donaţii din bani europeni» a fost gestionată de coordonatorii regionali de centre: preotul Alin Cuza (schimbat între timp) şi preotul Cristian Pavel. În spatele acestora a stat episcopul-vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul”.

Tot în acea perioadă, erau chemați pentru primele audieri la poliție părinții copiilor care au rămas fără bursa lunară. Doar la Deta s-au strâns opt familii sărmane care au cerut socoteală preoților implicați. Din august 2011 și până la acel moment nu mai văzuseră niciun ban. În unele cazuri, acei 100 de lei pe copil pe lună erau vitali unor familii numeroase, cu șapte-opt copii care trăiau într-o cameră de trei metri pătrați, cum era chiar cazul uneia dintre acestea. În alte cazuri, familiile cu doi copii primeau bursa doar pentru unul.

Dosarul în cauză a fost instrumentat inițial de DNA, pentru ca ulterior să treacă la Parchetul de lângă Curtea de Apel Timișoara. Procurorii PCAT nu au găsit vreo neregulă care să ducă și la o condamnare. La acea vreme, conform unor surse, nu ar fi fost imposibil ca lui Paisie să-i fi priit relația pe care o avea cu fostul șef al parchetului CAT, Vasile Bîc, ulterior prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalului Timiș. De altfel, Bîc, împreună cu alt magistrat, judecătorul Titus Birceanu, „ofereau consultanță juridică” Adunării Eparhiale de pe lângă Mitropolia Timișoara. Atât unul, cât și celălalt erau, și în acea perioadă, cercetați de CSM.

Comentarii

comentarii