Acasă Actualitate De Mărţişor e posibil să înceapă construcţia deponeului ecologic de la Ghizela

De Mărţişor e posibil să înceapă construcţia deponeului ecologic de la Ghizela

DISTRIBUIȚI

deponeuBugetul Consiliului Judeţean Timiş va fi pe masa consilierilor judeţeni la următorul plen de vineri, 26 februarie. Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJ Timiş, spune că bugetul este unul bazat pe investiţii, iar pentru că România se apropie încet-încet de trecerea la moneda euro, a prezentat acest buget în euro.

Buget pentru investiţii

„Bugetul nostru pentru 2010 din bugetul propriu al CJ Timiş este undeva la 81 de milioane de euro, comparabil cu bugetul de anul trecut, are o mică creştere. Este un an în care se estimează la nivel naţional momentul de depăşire al crizei. 85 la sută din investiţii sunt investiţii în continuare, investiţii mari, ideea de a investi în infrastructură. Cele mai mari proiecte sunt deponeul ecologic, al cărui ordin de începere probabil că o să-l dau în jur de 1 martie. Trei drumuri la care două sunt în curs de organizare a licitaţiei, finalizarea Palatului Administrativ, finalizarea restaurării Bastionului, finalizarea pavilionului administrativ de la Muzeul Banatului, finalizarea refacerii infrastructurii de rezistenţă a Palatului Huniade, finalizarea Sălii Baroc de la Muzeul de Artă. Investiţii mari care în acest moment sunt în faza de finalitate a lor. Vom declanşa studiul de fezabilitate pentru maternitate, complexul de sănătate din zona Spitalului Judeţean, Casa Austria, blocuri ANL”, spune preşedintele CJ Timiş Constantin Ostaficiuc.

„Termenul de finalizare este şase luni din momentul ordinului de începere”

Un proiect asupra căruia planează un real interes este cel legat de deponeul de la Ghizela. Gunoiul timişorenilor nu mai poate fi depus la groapa de la Parţa deoarece e cu lacătul pe ea şi s-a ajuns chiar ca gunoiul să se „exporte” în alte judeţe. S-a stabilit că se face la Ghizela acest deponeu, dar întârzierile sunt… legendare. Încă înainte de a se stabili locul la Ghizela au fost întârzieri. S-au schimbat locuri, s-au anulat licitaţii şi multe altele. Acum, Ostaficiuc spune că cel mai probabil la 1 martie se va da ordinul de începere a construcţiei deponeului de Ghizeal. „La Ghizela am scos din proiect ce nu era eligibil pe linia Programului Operaţional Sectorial şi vom realiza din fonduri proprii drumul de acces final şi alte lucrări ce se vor întâmpla în comuna Ghizela. Termenul de finalizare este şase luni din momentul ordinului de începere” a mai spus Constantin Ostaficiuc. La Ghizela, locul unde va lua fiinţă deponeul, se vor face lucrări la drumuri, canalizare,  lucrări de investiţii de utilităţi publice care se vor face de către CJ Timiş în parteneriat cu primăria din Ghizela.
 

Comentarii

comentarii