Acasă Cultura De Ziua Culturii Naționale, a fost inaugurată Biblioteca Eparhială a Episcopiei Caransebeșului

De Ziua Culturii Naționale, a fost inaugurată Biblioteca Eparhială a Episcopiei Caransebeșului

DISTRIBUIȚI

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie, a fost inaugurată Biblioteca Eparhială a Episcopiei Caransebeșului ce se află în cadrul Centrului Eparhial. Evenimentele au debutat prin slujba de binecuvântare și sfințire a Bibliotecii Eparhiale „Episcop Acad. Nicolae Popea”, de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. De asemenea Părintele Episcop a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru poetul nepereche ce a trecut la cele veșnice în urmă cu 173 de ani.

În ultimii ani s-a lucrat intens la amenajarea Bibliotecii Eparhiale a Episcopiei Caransebeșului într-un spațiu modern, unde au fost reinventariate și introduse într-un program de specialitate, care va permite abonatului să-și găsească titlurile dorite de acasă, să le comande pe o platformă on-line, urmând să le consulte fie prin împrumut, fie în sala de lectură a bibliotecii.

Manifestarea intitulată generic „Identitate culturală bănățeană în Episcopia Caransebeșului”, a continuat în Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” prin expoziția de carte intitulată „Aspecte și valori eminesciene în Banat” și prezentări de carte.

La acest eveniment au participat reprezentanți ai mai multor instituții de cultură din întreg județul Caraș-Severin, preoți, autorități locale, cercetători, preoți profesori, profesori și tineri teologi.

Dumnezeu a rânduit ca în acest an Ziua Culturii Naționale să fie într-o zi de duminică și cred că astăzi s-a împletit mai mult ca în alți ani rugăciunea din cadrul cultului divin public cu tot ceea ce înseamnă cultură națională și identitatea spirituală românească. Cred că această zi de 15 ianuarie 2023, va rămâne în memoria colectivă, fiind o zi foarte importantă din istoria Episcopiei Caransebeșului. Le mulțumim tuturor celor care s-au ostenit pentru amenajarea acestei biblioteci eparhiale, dar se cuvine în primul rând să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că El ne-a dat sănătate și putere să putem îndeplini această lucrare”, a subliniat Preasfințitul Lucian.

Cu această ocazie ierarhul a acordat Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” domnului Gheorghe Jurma, precum și Ordinul Eparhial „Episcop Acad. Nicolae Popea”, tuturor celor care au contribuit la amenajarea și modernizarea Bibliotecii Eparhiale.

Seara culturală dedicată cărții, a fost completată prin mai multe momente artistice susținute de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Membrii grupului au împletit versurile Luceafărului poeziei românești cu muzica, creând o atmosferă culturală deosebită.

Încă de la înființarea sa în anul 1889 din inițiativa președintelui Comunității de Avere, Ilie Curescu, în perioada vrednicului de pomenire episcop Ioan Popasu, Biblioteca Eparhială a Episcopiei Caransebeșului a trecut prin schimbări semnificative. După desființarea Episcopiei Caransebeșului în 1949, fondul de carte al bibliotecii a fost inclus în Biblioteca Seminarului Teologic până la reactivarea Episcopiei în 1994, când s-a reînființat și Biblioteca Eparhială. Tot atunci a intrat în posesia Bibliotecii Eparhiale și fondul de carte al Seminarului Teologic, care a fost constituit din fondul de carte al Bibliotecii Institutului Teologic Ortodox Caransebeș, al Bibliotecii Institutului Pedagogic și cel al Bibliotecii Societății de lectură „Ioan Popasu”.

În anul 2018 la împlinirea a 110 ani de la trecerea în veșnicie a episcopului Nicolae Popea, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, biblioteca a primit numele de Biblioteca Eparhială „Episcop Academician Nicolae Popea. Tot de atunci biblioteca a fost mutată într-un spațiu nou și modern, unde unitățile bibliografice au fost reinventariate și încărcate într-un sistem integrat de bibliotecă TINREAD. Astfel, în această bibliotecă sunt peste 25 de mii de unități bibliografice, care sunt împărțite în colecții speciale și colecții uzuale, ce pot fi împrumutate sau consultate în noua sală de lectură a bibliotecii.

 

Comentarii

comentarii