Acasă Actualitate Decât să te împingă vatmanul în tramvai, ca să poată închide uşile,...

Decât să te împingă vatmanul în tramvai, ca să poată închide uşile, mai bine iei vaporașul. Dacă stai pe malul Begăi

DISTRIBUIȚI

Timişoara are un transport public ce se vrea modern, cu nuanţe violete, dar călătorii continua să se plângă de numărul mic al tramvaielor care sunt în flux.

“Pentru orele de vârf, când ies elevii de la cursuri, numărul tramvaielor care sunt pe traseu e mic, iar pe linia 4, de exemplu, sunt vagoane moderne, Armonia, dar ar trebui să fie garnituri cu două vagoane. Este doar câte un vagon, e prea puţin. Vatmanul nu a plecat din staţie până nu a înghesuit şi ultimul călător, ca să poată închide uşile. Am un handicap la picior şi regret, dar încercând să mă sprijin de ceva am ajuns să mă agăţ de buzunarul unui domn. Mi-am cerut scuze, să nu creadă că vreau să-i caut prin buzunare. Ma ajutat, mi-a făcut loc într-o înghesuială de nedescris, aproape ca sardelele. E necesar să avem mai multe vagoane ataşate la câte un tramvai. Când eram tânăr, erau pe liniile 1 şi 2 chiar şi câte trei vagoane ataşate dimineaţa, când elevii şi muncitorii mergeau la program”, ne-a relatat un pensionar din Timişoara, care nu are facebook.

Cei din administraţia publică locală se laudă că au plin de mijloace de transport noi şi frumoase, dar nu se văd pe traseu pentru că nu sunt şoferi şi vatmani. Acum se fac angajări, cu promisiunea unor salarii majorate şi mai ales, plătite la timp.

Între timp, timişorenii se îndreaptă spre linia navală, ajungându-se la circa 1.000 de călători pe zi. Preţul e de 1 leu călătoria pentru cei care nu beneficiază de gratuităţi, în plus, au undă verde permanent. Şi au loc pe scaun asigurat. Fiind şi sita nouă, inclusiv comportamentul personalului navigabil de pe vaporetto este civilizat, în sensul că eşti salutat la îmbarcare şi debarcare.

 

Comentarii

comentarii