Acasă Actualitate Deşertificarea Câmpiei de Vest

Deşertificarea Câmpiei de Vest

DISTRIBUIȚI

Judeţul Timiş, afectat de unul dintre cele mai grave fenomene
Specialiştii susţin că procesul a început cu mulţi ani în urmă, dar acum s-a accentuat din cauza încălzirii globale şi a secetei. Mai grav, teritoriul judeţului Timiş este acoperit numai în proporţie de 11% cu păduri,
 Eroziunea puternică a solului, furtunile, seceta, alunecările de teren, în colaborare cu lipsa pădurilor şi cu tăierile ilegale de copaci au declanşat unul dintre cele mai periculoase fenomene în Câmpia de Vest – deşertificarea. Fermierii timişeni şi specialiştii susţin că procesul a început cu mulţi ani în urmă, dar acum s-a accentuat din cauza încălzirii globale şi a secetei. Mai grav, teritoriul judeţului Timiş este acoperit numai în proporţie de 11% cu păduri, la nivel naţional procentul este de aproximativ de 27%, în timp ce la nivelul Uniunii Europene, se ridică la 32%. Fiindcă situaţia este alarmantă, autorităţile timişorene, în colaborare cu organizaţiile societăţii civile, încearcă să planteze perdele de păduri în jurul Timişoarei, pentru ca oraşul să fie apărat de secetă şi de efectele dezastruoase ale furtunilor de nisip provenite din pusta Banatului, dar nu este de ajuns.

25 de milioane de euro, destinate împăduririlor

Cu prilejul campaniei „Săptămâna Mediului Tău”, ce se desfăşoară), atât în Timiş, cât şi la nivel naţional, în perioada 1- 6 iunie, de Ziua Mondială a Mediului (6 iunie), ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi a anunţat că Administraţia Fondului pentru Mediu a asigurat deja un buget de 25 de milioane de euro, destinate împăduririlor din România. Pentru acest  program se poartă deja discuţii cu ROMSILVA, cu Ministerul Agriculturii, dar şi cu consiliile judeţene.
„Dacă va fi nevoie, vom identifica şi terenuri care urmează a fi declarate de utilitate publică, astfel încât acest program de împăduriri să poată fi demarat rapid, mai ales pe amplasamentele şi în zonele care sunt expuse riscurilor deşertificării. Este una dintre priorităţile mele pentru următoarea perioadă”, a declarat ministrul Mediului. Nicolae Nemirschi a subliniat disponibilitatea Ministerului Mediului de a pune bazele unei colaborări strânse cu ONG-urile angajate în proiecte de mediu. Ministerul Mediului doreşte să devină un partener al fiecărui ONG care desfăşoară un proiect din care mediul înconjurător iese în câştig şi le-a solicitat ONG-urilor să vină cu propuneri concrete şi în ceea ce priveşte problema foarte serioasă a deşeurilor de ambalaje din plastic (PET-urile). În perioada imediat următoare, vor fi organizate consultări cu reprezentanţii societăţii civile, pentru identificare  soluţiilor de facilitare a accesului la finanţare al acestor organisme. 

Casa Verde

Direcţia Silvică Timişoara a primit mai multe sute de hectare de terenuri de la Adminstraţia Domeniului Statului pe care o parte deja le-a împădurit, iar restul urmează să le împădureze în următorii ani. Dintre deschiderile şi acţiunile pe care autorităţile din domeniul protecţiei mediului le-a propus cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului şi care pot sprijini activitatea societăţii civile, amintim: 1. relaxarea condiţiilor de finanţare pentru proiectele ONG-urilor care vor fi acceptate pentru Axa nr. 4 a Programului Operaţional Sectorial Mediu (incluzînd plata salariilor pentru cei implicaţi în proiecte şi desfăşurarea unor activităţi directe); 2. publicarea, în următoarele zile, în Monitorul Oficial, a Ghidului de finanţare şi demararea, la mijlocul lunii iulie, a primei sesiuni de finanţare pentru Programul „Casa Verde”; 3. deschiderea liniilor de finanţare pentru cele două sesiuni deja aprobate de  Administraţia Fondului pentru Mediu, în cadrul Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului prin crearea de spaţii verzi în localităţi.

Comentarii

comentarii