Acasă Eveniment Degeaba au plătit câte 2.000 de euro. Patru turci, depistați cu documente...

Degeaba au plătit câte 2.000 de euro. Patru turci, depistați cu documente false la P.T.F. Nădlac II

DISTRIBUIȚI

Patru cetățeni turci au fost opriți, pe 12 ianuarie, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, după ce au încercat să treacă de controlul de frontieră cu documente false, cu însemnele autorităților din Bulgaria. Aceștia se aflau într-un autoturism Mercedes, condus de un german.

Când au verificat documentele prezentate de cei patru pasageri, polițiștii au constatat că acestea nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, acestea fiind false.Ulterior, cei patru au fost identificați drept cetățeni turci, două femei, în vârstă de 19, respectiv 47 de ani, și doi bărbați, în vârstă de 27, respectiv 45 de ani.

Cu privire la cele constatate, persoanele în cauză au declarat că au obținut documentele de identitate de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 2.000 de euro pentru fiecare document în parte. Aceștia au mai menționat că doreau să ajungă în Germania.

Din ce transmit polițiștii de frontieră, atât cei patru turci, cât și șoferul mașinii, vor fi cercetați în acest caz: „În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la trecere ilegală a frontierei de stat pentru șoferul autoturismului, respectiv  fals privind identitatea, uz de fals şi trecere ilegală a frontierei de stat pentru cei patru cetățeni turci, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”.

Comentarii

comentarii