Acasă Politica Deși dați afară din PDL, viceprimarul și doi consilieri de la Pojejena...

Deși dați afară din PDL, viceprimarul și doi consilieri de la Pojejena au rămas în funcții

DISTRIBUIȚI

Liderii PDL sunt nemulțumiți, așa cum au declarat vineri, la Reșița, într-o conferință de presă, de faptul că trei dintre foștii lor colegi, dați afară din partid încă din luna mai a anului curent, au rămas pe funcții la Pojejena.

Este vorba de doi consilieri locali și de viceprimarul comunei, care, susțin democrat-liberalii, ar fi fost de partea actualului primar, Mira Radovancovici, în timpul alegerilor locale din localitatea de pe Clisura Dunării. Odată cu retragerea sprijinului politic, potrivit legii, a observat primvicepreședintele PDL Caraș-Severin, Alain Rus, cei trei trebuia să elibereze funcțiile pe care le ocupă, pentru ca alți trei aleși democrat-liberali de pe listă să le ocupe, la rândul lor. Alain Rus susține că a sesizat Instituția Prefectului pentru a lua măsurile necesare, dar că la acest nivel nu s-a făcut nimic. Drept pentru care s-a apelat la deputatul Alin Popoviciu, vicepreședintele PDL, pentru a sesiza comisia de specialitate a Camerei Deputaților.    ”Am înaintat o scrisoare Comisiei de Abuzuri și Soluționarea Petițiilor din Camera Deputaților, în care am arătat situația de la Pojejena, a declarat Alin Popoviciu, prezent la conferința de presă de la Reșița. La rândul ei, comisia a trimis o sesizare Prefecturii Caraș-Severin, care abia în urma acestui document a înștiințat Consiliul Local Pojejena, cerându-i să soluționeze situația. Noi cunoaștem metodele consiliilor locale de a tărăgăna lucrurile, dar deja este prea mult. Consiliul local ne-a înștiințat că n-a avut cvorumul necesar pentru a hotărî eliberarea din funcții a celor trei. Dar din mai și până acum au avut loc trei ședințe ordinare ale Consiliului Local, la Pojejena, fără niciun rezultat din acest punct de vedere, or legea spune că lucrurile trebuia să fie tranșate din prima ședință ordinară. Nici măcar nu era nevoie de votul consilierilor, pentru că decizia noastră e unilaterală. M-au sunat doi dintre ei și mi-au spus că prin venele lor curge sânge PDL. Dacă ar fi fost așa, ar fi susținut candidatul nostru la Primăria Pojejena și nu pe cel al PDS. Dacă vor în PDL, însă, noi îi reprimim, dar fără funcțiile pe care le au în prezent. Noi nu putem să-i ținem acolo încă doi ani și jumătate pentru că au sprijinit actuala primăriță. Gândiți-vă că unul dintre ei e viceprimar, merge la serviciu zilnic, încasează un salariu. Vor trebui să restituie toate indemnizațiile din mai încoace iar, potrivit legii, toate proiectele votate cu cvorum la Pojejena, din mai, sunt lovite de nulitate”.     Alin Popoviciu și Alain Rus au spus că vor sesiza din nou Camera Deputaților și instituțiile abilitate și că, în paralel, vor acționa în contencios administrativ faptul că cei trei au calități ilegale de consilieri locali și de viceprimar. Se va merge chiar și pe plângere penală, au dat asigurări liderii PDL, iritați de faptul că situația trenează. Alin Popoviciu a declarat chiar că îi suspectează pe cei de la Instituția Prefectului de neimplicare, pentru că au dat curs cererilor de intrare în legalitate abia după ce au primit scrisoarea de la Camera Deputaților.   

    
  

Comentarii

comentarii