Acasă Actualitate Demisie în bloc a Comisiei Operative în Turism, printr-o scrisoare de nemulțumire...

Demisie în bloc a Comisiei Operative în Turism, printr-o scrisoare de nemulțumire adresată ”Prof. Dr. Ing. Nicolae Robu, primarul Municipiului Timișoara”

DISTRIBUIȚI

Membrii Comisiei Operative de Turism (COT) şi ai Comisiei Consultative de Turism (CCT) înfiinţate anul trecut cu rol consultativ în relaţia cu Primăria Timişoarei, despre ce ar trebui făcut pentru pregătirea Timişoarei anului 2021, dar nu numai, au decis să se retragă în bloc. Asta, pentru că, susţin ei, nu s-a ţinut cont de sugestiile lor mai deloc.

Într-o scrisoare adresată primarului Nicolae Robu, ei arată:

“Apreciem iniţiativa de înfiinţare a CCT, în martie 2017, fiind convinşi ca politicile publice participative stau la baza turismului sustenabil.    

Totuşi, după mai mult de 15 întâlniri ale experţilor întruniţi în CCT şi COT, unde s-au generat numeroase idei ofertante pentru acest domeniu, avem sentimentul că acest consiliu a fost folosit pentru simularea transparenţei decizionale, iar nu pentru colectarea şi punerea în practică a ideilor valoroase şi realizabile.

Ne exprimăm dezamăgirea că ideile bune nu au fost luate în considerare de către decidenţii din Primărie sau atunci când unele au fost preluate, nu au fost duse până la capăt.      

În consecinţă, începând cu data de 18.07.2018, COT se retrage din ”activitatea consultativă”.

Rămânem deschişi colaborării, în eventualitatea unei schimbări de atitudine, care să asigure un parteneriat real şi funcţional”.

Documentul de poziţie este semnat de membrii COT, precum şi de alţi specialişti din domeniu:

Felicia Ciuruţ, Manager General Hotel Timişoara

Sergio MORARIU, şef comisie Cultură

Gabriela PETCANA, şef comisie Tour-Operatori

Florentina POPESCU, şef comisie Ghizi

Ludovic SATMARI, şef comisie Urgenţe

Monica Sere, Manager Redona Travel / Președinte Asoc. Reg. a Ghizilor din Turism Banat-Crişana.

În anexa la scrisoarea adresată primarului se regăseşte poziţia argumentată a acestora, în care se arată că una din cele mai benefice politici publice pentru dezvoltarea turismului este existenţa politicilor publice participative, unde toţi factorii de decizie din acest domeniu au un cuvânt de spus (direct sau prin reprezentanţi). Astfel Primăria Municipiului Timişoara a realizat un punct foarte important în deschiderea comunicării prin structurarea Consiliului Consultativ pentru Turism-CCT şi a Comisiei Operative în Turism-COT, dar pentru asta trebuie să se respectate câteva condiţii intrinseci.

” În momentul de faţă cei care s-au alăturat CCT-ului şi COT-ului, specialiștii din turism si alte domenii conexe ca reprezentanți voluntari ai societăţii civile nu văd beneficiul muncii depuse – solicitările făcute fiind doar consemnate, rezolvarea acestora fiind nulă (sistem integrat de semnalizare a obiectivelor turistice, a facilităților gen toalete publice, centru de informare turistică, loc de îmbarcare/debarcare, „long term tourist bus parking”, crearea unei infrastructuri informaționale pentru autocarele turistice) parțială (ameliorarea şi funcţionarea toaletelor publice), minimală (pentru autocarele turistice – există doar locurile de îmbarcare/debarcare pasageri, şi un loc alocat parcării acestora fără a fi însa realizată diseminarea informaţiei despre existenţa acestora) sau nu se primește răspuns în cazul unora (de ex: solicitările unuia dintre colegi legate de eficientizarea tramvaiului turistic: materialul bibliografic, modalitate de operare a traseului, testarea traseului, costuri etc.) sau la anumite solicitări răspunsurile sunt legate doar de documentaţia legislativă, fără a se analiza conținutul în vederea unei posibile schimbări a HCL-ului în folosul comunităţii. Spre exemplu: am întrebat de ce autobuzele de convenție (transport muncitori) trebuie să aibă rute care trec prin centrul orașului, când avem un sistem de transport public performat, multimodal, care poate fi utilizat de către aceştia până la puncte de îmbarcare a acestora aflate în afara inelului 2 (3) de circulaţie, iar răspunsul a fost: „circulația în Timişoara este reglementată conform HCL…”.

O nemulţumire majoră la acest punct este modalitatea în care se iau deciziile de către decidenţii PMT, după ce anumite speţe precum achiziţionarea unui serviciu de aplicaţie mobilă, proprie oraşului şi creată „de la zero” sunt considerate de către membri COT (CCT), ineficiente pe termen lung, având în vedere că bani există doar pentru crearea aplicaţiei (pentru găzduire şi întreţinere) şi nu pentru realizarea contentului acesteia, acesta din urmă fiind solicitat membrilor COT/ CCT să îl furnizeze în mod gratuit. Membri COT au venit cu soluţii (achiziţionarea unor aplicaţii deja funcţionale şi „umplerea” acestora cu contentul necesar, colaborarea cu alte instituţii culturale  – Centrul Cultural German, Centrul Cultural Francez care dezvoltă aplicaţii similare de turism cultural cu o importantă componentă de realitate augumentată), pe care considerăm că ar fi trebuit măcar analizate tehnico-economic înainte să fie respinse cu vehemenţă.

Nu de puţine ori membrii CCT-ului şi COT-ului au fost atenționați despre tonul de adresare, însă acest ton este o consecință a lipsei de respect faţă de stakeholderii care vin, aloca timp, energie şi împărtășesc gratuit expertiză şi experienţa în domeniul turismului pe care PMT nu o oare şi nici nu şi-o dorește (a se nota pe lângă expertiza membrilor COT/CCT, instanţa în care Departamentul de Geografie al UVT a solicitat sprijin, în iulie 2017, pentru desfășurarea studiului de Evaluare a gradului de satisfacţie a turiștilor străini în Timișoara, nu i s-a acordat, pentru ca mai apoi să îi fie soliciteta rezultatele studiului. Aceste rezultate sunt menite se evalueze punctul de plecare în întreprinderile pe care urma să le ia oraşul: administraţia locală, împreună cu toţi stakeholderii în turism şi să existe re-evaluări anuale pentru a se valoriza progresul perceput de turişti.

Membrii CCT-ului şi COT-ului semnează de prezentă la şedinţe, unde se consemnează că s-au discutat anumite probleme, oferind legitimitate unor decizii care sunt luate cu aviz negativ al membrilor celor două consilii sau fără a fi consultați. Un exemplu este tramvaiul turistic. Nu ne deranjează ideea, cu atât mai mult cu cât colegul nostru Ludovic Satmari a propus-o la întâlnirea cu transportatorii ce a avut loc la CJT în cursul anului trecut, la care au participat şi reprezentanţi ai RATTului, însă suntem informaţi: „s-a decis punerea în funcţiune a tramvaiului turistic…, vă rugăm să completaţi cu informaţii despre obiective, pieţe etc, documentul ataşat.” Răspunsul nostru şi la această decizie a fost una de analiză mai amănunţită a eficienţei economice a propunerii realizate, având în vedre că şi noi folosim acest tramvai la diverse evenimente şi suntem conştienţi de costuri. De asemenea am făcut mai multe propuneri legate de diseminarea informaţiei în tramvai, pe lângă cea existentă a unui ghid care va povesti informaţia bilingv, total ineficientă pentru turismul de masă (audio-ghiduri bazate pe locaţie, în diferite limbi de circulaţie internaţională care poate fi aleasă de către turist, la fel cum se găsesc în toate oraşele turistice in busurile turistice, tramvaie, vase de mici dimensiuni care circulă pe râuri/canale).

(…) Am semnalat necesitatea existenței un Departament de turism în cadrul PMT, cu atât mai mult cu cât începând cu anul 2019 se va percepe o taxă turistică, care trebuie gestionată de către un astfel de departament, pe lângă atribuţiile de organizare şi comunicare pe care ar trebui să le deţină. Am primit titlul de Capitala Culturală Europeană – de partea culturală trebuie să se ocupe Asociația TM 2021, însă de partea infrastructurală hard şi soft trebuie să se ocupe administrația locală. Dacă nu se vor lua acțiuni în această direcție Timișoara şi în consecința timișorenii vor avea de suferit pe termen lung pentru ca vom primi un stigmat mai curând decât un renume şi în loc să devenim un brand cu o imagine puternică şi bine conturată în spaţiul european şi în conştiinţa turistică comună, vom rămâne în cel mai bun caz la nivelul de dinaintea decernării titlului mai sus amintit, fără să luăm în calcul şi posibilitatea  de a pierde premiul Melina Mercouri de 1.5 Mil Euro”, se precizează în anexă la scrisoarea adresată domnului Prof. Dr. Ing. Nicolae Robu, Primarul Municipiului Timișoara.

 

Comentarii

comentarii