Acasă alegeri locale 2012 Democrat-liberalii s-au înscris în lupta pentru Primăria şi Consiliul Local Lugoj

Democrat-liberalii s-au înscris în lupta pentru Primăria şi Consiliul Local Lugoj

DISTRIBUIȚI

Pentru fotoliul de primar va candida Adrian Fărcăgeanu, un tânăr director de bancă, fost membru PRM şi UNPR
Cu doar câteva ore înainte de închiderea listelor de candidaturi, în cursa electorală pentru Primăria şi Consiliul Local Lugoj s-au înscris şi reprezentanţii Partidului Democrat Liberal.

Recent înrolat în PDL, Adrian Fărcăgeanu, un tânăr director la o unitate bancară din Lugoj, va candida pentru fotoliul de primar al celui de al doilea municipiu al judeţului Timiş. Tot Fărcăgeanu deschide şi lista democrat-liberalilor lugojeni pentru Consiliul Local, fiind urmat, în ordine, de Ştefan Blidariu, Diana Maria Szucs, Marius Cornel Baboniu, Dragoş Sebastian Ivan, Cornel Lupulescu, Adrian Doru Serendan, Robert Valentin Uhren, Cosmin Nicolae Gheorghe, Ion Amza, Daniel Sorin Miculeac, Ionel Luminosu, Maria Voichiţa Mihăescu, Aura Daciana Ardelean, Gabriela Monica Sîrbu, Sorin Ciprian Jivulescu, Clara Stanciu, Ovidiu Florin Boc, Alin Titus Andraş, Virgil Pascu, Marius Daniel Pfeiffer, Ştefan Silviu Curca, Alexandru Ştefan Szilagy şi Adrian Ioan Şandru. Candidatul PDL este încrezător în victorie, mizând pe sprijinul şi prezenţa masivă la urne a reprezentanţilor bisericilor neoprotestante. „Sută la sută vom câştiga. Ţinta noastră este să câştigăm, iar obiectivul minim este păstrarea numărului actual de consilieri (şapte – n.r.) şi mărirea lui cu minim doi”, a declarat candidatul PDL la Primăria Lugoj.

 

Comentarii

comentarii