Acasă Cultura Demonstrație de dansuri folclorice românești, la Școala nr. 2 Timișoara

Demonstrație de dansuri folclorice românești, la Școala nr. 2 Timișoara

DISTRIBUIȚI

Școala Gimnazială nr. 2 din Timișoara, de pe str. Mureș nr. 8, împreună cu Sport Vest, a organizat vineri, 30 martie, în sala de sport, o demonstrație de dansuri folclorice românești, la care au participat cu mare entuziasm elevii unității școlare, împreună cu părinții, în calitate de spectatori.

Astfel, copiii sunt învățați de către profesioniști cele mai celebre dansuri folclorice tradiționale din zona Banatului și din diferite zone ale țării. „Noi venim aici și le arătăm copiilor cum să danseze. Eu am activat și la Ansamblul Timișul. Ne place să îi învățăm pe elevi cum să se miște. Ne jucăm cu ei și ne împrietenim, apoi, le arătăm pașii la  Brâu, Ardeleana, Sorocul sau Hora și multe altele”, a explicat Diana. „Eu particip la aceste activități, fiindcă îmi plac dansurile populare și vreau să îmi mai descarc energiile și să mă distrez, după programul școlar. Vin să învețe atât colegi din clasa mea, cât și din alte clase din școală. Este foarte distractiv și ne simțim foarte bine. Astăzi, e un fel de examinare și arătăm părinților ceea ce am învățat până acum”, a spus Paul Jaravete, din clasa a VI a. „Eu am venit aici, fiindcă iubesc dansurile populare și vreau să învăț mai multe. E foarte frumos și îmi place mult”, a declarat Ana Maria Ciure din clasa a VI a. Prof. Ileana Crăciun, directorul adjunct al Școlii nr. 2, a subliniat că proiectul este foarte important pentru elevi, nu numai pentru că ei vin cu mare plăcere să învețe dansurile tradiționale românești, dar această activitate extrașcolară este și o modalitate eficientă de promovare a folclorului românesc autentic, copiii fac mișcare și, în același timp, se distrează în timpul liber. Părinții sunt foarte încântați de proiect și vin cu mare bucurie să îi admire pe elevi cum fac spectacol, dansând ceea ce au învățat.

Comentarii

comentarii