Acasă Actualitate Depistat de poliţişti după ce a încercat să sustragă un telefon dintr-un...

Depistat de poliţişti după ce a încercat să sustragă un telefon dintr-un magazin

DISTRIBUIȚI

În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale a fost identificat suspectul care în data de 12.03.2012, a pătruns într-un magazin aparţinând unei companii de telefonie mobilă din centrul municipiului Timişoara, de unde a încercat să sutragă , prin folosirea violenţei, un telefon mobil. În fapt, în jurul orei 11.30, in 12 martie, bărbatul a intrat în respectivul magazin, interesat fiind de achiziţionarea unui telefon cu abonament, dar la câteva minute după ce a intrat în magazin a scos un cuţit la angajată, spunând că nu vrea să îi facă rău. Deoarece vânzătoarea a început să ţipe , agresorul a prins-o de gât, dar aceasta a reuşit să scape din prinsoarea individului, care a fugit în acel moment din magazin fără să sustragă ceva. În urma investigaţiilor a fost identificat agresorul în persoana lui S. Adolf, de 41 de ani, din Timişoara, care a fost ridicat de la locul de muncă şi condus la audieri. Cu avizul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, poliţiştii au început urmărirea penală împotriva suspectului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, lovire sau alte violenţe şi portul fără drept în locurile publice a cuţitului, de natură a leza demnitatea sau integritatea fizică a persoanelor.

 

Comentarii

comentarii