Acasă Actualitate Deponeul de la Ghizela – în linie dreaptă. Staţiile de transfer din...

Deponeul de la Ghizela – în linie dreaptă. Staţiile de transfer din Timiş – aproape de finalizare

DISTRIBUIȚI

deponeu ghizelaSe achiziţionează 45.000 de europubele pentru cei din mediul rural şi compostoare pentru deşeuri vegetale

În sfârşit, deponeul ecologic de la Ghizela îşi intră în drepturi. Cantitatea de gunoi care intră pe porţile sale a devenit cea care este necesară pentrru ca deponeul să funcţioneze la capacitate normală. Dacă la început la deponeu se aduceau şi 6.000 de tone de gunoi pe lună, acum cantitatea a crescut la 12.000-14.000 de tone de gunoi pe lună.

În plenul din 30 septembrie 2013 al Consiliului Judeţean Timiş, pe ordinea de zi, supus spre aprobarea consilierilor judeţeni, va fi proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de oportunitate, a caietului de sarcini şi a modelului de contract prinvind concensionarea serviciului public de transport al gunoaielor menajere şi management al staţiilor de transfer şi al centrelor de colectare. Un al doilea punct va fi un proiect privind înfiinţarea serviciului public de salubrizare al judeţului Timiş şi aprobarea regulamentului de funcţionare al acestuia. „Aceste două proiecte sunt obligatorii pentru a demara licitaţiile la staţiile de transfer şi colectare care se finalizează din punct de vedere al construcţiei lor în otcombrie şi, astfel, în cel mai scurt timp, va trebui să avem operator în aceste staţii, pentru a avea o funcţionalitate normală din punct de vedere al sistemului integrat de management al deşeurilor în judeţul Timiş”, spune Călin Dobra, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Va fi un singur operator pe toate staţiile de transfer. Staţii de transfer sunt la Făget, Deta, Jimbolia, Timişoara şi una direct la Ghizela.

calin dobraSe creează perdele forestiere în jurul staţiilor de transfer

Staţiile de transfer se vor finaliza într-o lună de zile, în mare parte din punct de vedere al creării perdelei forestiere în jurul acestor staţii – cea mai bună perioadă de plantare a copacilor ce formează această perdea este la mijlocul lunii octombrie. „Mai avem de demarat licitaţiile privind operatorii în cele cinci zone ale judeţului Timiş, operatorii de colectare a deşeurilor de la cetăţeni şi ultima etapă, din punct de vedere al licitaţiilor – achiziţionarea de europubele şi containere speciale pentru sticlă, ce vor fi distribuite în judeţ”, spune Dobra. Fiecare timişean din mediul rural va primi acasă o europubelă pentru deşeuri menajere. Se vor achizhiţiona 45.000 de europubele speciale pentru deşeuri menajere. Se vor achiziţiona şi compostoare individuale, tot 45.000. „Vom decide cum le vom împărţi, dar în principal în mediul rural, care nu este foarte bine dotat din acest punct de vedere. Aceste compostoare le vor primi gratuit, vom găsi o variantă de a le da oamenilor în folosinţă”, spune Dobra.

Fără depozite clandestine de gunoi

„După încheierea acestor etape vom trece la cel mai important lucru din întreg sistemul de management al deşeurilor, la etapa de conştientizare a populaţiei, etapă foarte importantă, pentru că cetăţenii judeţului Timiş trebuie să ştie că au obligaţia de a păstra un mediu curat, civilizat şi aceasta se poate realiza numai printr-o colectare selectivă a deşeurilor şi numai printr-o operare corectă din punct de vedere la operatorilor şi depozitarea deşeurilor la deponeul de la Ghizela, nu în alte zone clandestine, aşa cum au mai apărut situaţii din cînd în când”, spune vicepreşedintele CJ Timiş. În şcoli se va derula o campanie de informare în acest sens. „Peste ani, Timişul va fi un model la nivel de ţară dar, cel mai important, cu un mediu mult mai curat”, spune Dobra.

 

Comentarii

comentarii