Acasă Politica Deputatul liberal Cosmin Șandru pe tema migranților de la Timișoara: reacția liberală...

Deputatul liberal Cosmin Șandru pe tema migranților de la Timișoara: reacția liberală a fost rapidă și promptă

DISTRIBUIȚI

Acțiunile de rezolvare a problemelor apărute la Timișoara, odată cu escaladarea situației migranților, legali sau ilegali, veniți în oraș pentru a încerca trecerea în Ungaria, au fost rapide și efective, spune deputatul PNL de Timiș, Cosmin Șandru. Ministrul de Interne a fost contactat și au fost luate măsurile necesare, spune acesta.

El combate acțiunile colgului său social-democrat, Alfred Simonis, despre care spune că a avut o abordare populistă a problemei.

”Domnul Simonis, fiind un parlamentar tânăr și el, credeam că vrea să ducă un alt fel de politică, nu una populistă. El are și o experiență parlamentară mai mare decât mine, având deja un mandat la activ și știe foarte bine că fiecare parlamentar lucrează în câte o comisie, chiar în perioada în care se desfășura acea comisie reunită de apărare de la senat și camera deputaților. Noi aveam în paralel comisia de administrație publică, unde era invitat și ministrul Dezvoltării. Cred că noi, peneliștii, am acționat cel mai rapid vizavi de problema migranților, chiar în ziua în care s-a întâmplat nefericitul deces”, a declarat, vieneri Cosmin Șandru.

Imediat a fost contactat ministrul de Interne, pentru a se găsi soluțiile optime.

Comentarii

comentarii