Acasă Politica Deputatul Mihai Calimente își va mânca pălăria dacă autostrada va fi funcțională...

Deputatul Mihai Calimente își va mânca pălăria dacă autostrada va fi funcțională în decembrie

DISTRIBUIȚI

Deputatul arădean liberal Mihai Calimente a declarat că își va mânca pălăria în fața presei dacă autostrada Arad-Timișoara și Centura Aradului vor fi funcționale până în 15 decembrie 2011, așa cum a declarat Anca Boagiu, ministrul Transporturilor. „Doamnei ministru Anca Boagiu îi recunosc anumite merite pe care le are. A făcut ceva ordine în minister, a făcut licitații pe toate tronsoanele de pe Coridorul IV, pe unele dintre ele se lucrează, a stopat contractul cu Bechtelul. Dar, dânsa a făcut afirmații pe care eu nu le pricep: în 2013 vom avea peste 900 de kilometri de autostradă și că în 15 decembrie tronsonul de autostradă Arad-Timișoara și Centura Aradului vor fi puse în circulație. Aici e pălăria mea. Dacă la 15 decembrie cele două tronsoane vor fi gata, dar așa cum e un tronson de autostradă, nu fâșii de asfalt, fără utilități, garduri de protecție, semnalizare, că dacă nu e semnalizat corespunzător doar nu o să o iau prin porumb, atunci eu mânânc pălăria aceasta”, a declarat deputatul Mihai Calimente. El a afirmat că tot legat de autostrada Arad-Timișoara sunt oameni și firme care au încasat milioane de euro pentru terenurile aflate în intravilan și îi cere primarului Falcă să facă publice aceste nume. Deputatul arădean a declarat că el a aflat cine sunt respectivii și că aceștia sau înaintașii lor nu au avut nici un centimetru de pământ acolo.

 

Comentarii

comentarii