Acasă Eveniment Descoperire terifiantă făcută de un bărbat care tăia porumb cu o cositoare...

Descoperire terifiantă făcută de un bărbat care tăia porumb cu o cositoare trasă de tractor

DISTRIBUIȚI

Un bărbat tăia porumb cu o cositoare trasă de tractor, pe un cîmp din judeţul Hunedoara, când a constatat că utilajul merge greu. A constatat că lovise o femeie de 82 de ani care, în urma rănilor, a murit. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili ce căuta femeia în lanul de porumb şi cum s-a produs accidentul.

”În jurul orei 10:45, un bărbat în vârstă de 44 de ani, în timp ce tăia porumb cu o cositoare trasă de un tractor, pe un teren din apropierea comunei Baru, a constatat că tractorul merge greu, iar când a manevrat tractorul cu spatele a observat o femeie de 82 de ani, din comuna Baru, care era căzută în faţa cositorii şi prezenta răni deschise care au condus, din păcate, la decesul acesteia”, a transmis, luni după-amiază, IPJ Hunedoara.

Sursa citată a precizat că bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

”La faţa locului a intervenit un echipaj din cadrul SMURD Hunedoara, însă în ciuda manevrelor de resuscitare, echipa medicală a declarat decesul femeii. Cadavrul femeii a fost preluat de reprezentanţii S.J.M.L. Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. Ei încearcă să stabilească ce căuta femeia în lanul de porumb şi cum s-a produs accidentul.

Comentarii

comentarii