Acasă Actualitate Descoperirea care schimbă totul despre COVID-19. Câți oameni mor, de fapt, de...

Descoperirea care schimbă totul despre COVID-19. Câți oameni mor, de fapt, de coronavirus. Cifrele sunt șocante

1119
DISTRIBUIȚI

Potrivit unor studii ştiinţifice, rata mortalității provocate de COVID-19 este de 0,6%, susțin experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care consideră cifra ca fiind „încă foarte mare”, transmite Agerpres.

În ceea ce privește procentajul deceselor în rândul cazurilor diagnosticate de Covid-19, acesta este de aproape 4% (686.000 de decese la 18 milioane de cazuri diagnosticate), însă şefa unităţii de boli emergente din cadrul OMS, Maria Van Kerkhove, a precizat că mortalitatea reală ar putea fi de sub 1%, având în vedere că multe cazuri uşoare de COVID-19 nu au fost depistate.

Procentul, care a scăzut pe măsură ce tratamentele pentru cazurile mai grave s-au îmbunătăţit, „ar putea în principiu să nu pară mare şi totuşi este, ţinând cont de marea capacitate de transmitere” a bolii, a avertizat experta americană.

Totodată, directorul executiv al departamentului de Urgenţe Medicale din cadrul OMS, Mike Ryan, a amintit că, dacă în prezent aproape un pacient din 100 moare de COVID-19, în pandemia anterioară declarată de organizaţie, cea de gripă A în 2009, rata de mortalitate a fost mult mai mică, de 1 la 10.000.

„Acest virus este mult mai letal, iar acest lucru ne arată că trebuie să evităm să ne contagiem. Poate că simptomele nu sunt grave, dar trebuie să evităm să transmitem mai departe boala, este foarte importantă solidaritatea”, a subliniat Mike Ryan.

„Îi dăm virusului oportunitatea să se transmită mai departe şi există persoane care pot evita acest lucru”, a precizat expertul irlandez, care a cerut mai multă responsabilitate din partea tinerilor, aflaţi la originea unor focare actuale din unele ţări ca Spania, unde contagierea comunitară fusese pusă sub control.

Comentarii

comentarii