Groaznica vijelie de duminică, 17 septembrie, după amiază, m-a lăsat și pe mine fără curent electric în locuință, ca de altfel pe sute de mii de timișoreni și bănățeni. Obișnuit cu luările de curent încă de pe vremea IRET-ului (atunci erau planificate, că doar trăiam în economia planurilor cincinale făcute în patru ani și jumătate), aștept încrezător să se aprindă ”lampa lui Ilici”, a lui ENEL, cum îi zice acum. După câteva ore, între timp relativ dumirit și îngrozit de efectele mini-uraganului abătut asupra Timișoarei, la căderea nopții încep să aștept cu nerăbdare, dacă nu lumina, măcar vreo informare. Care vine: un comunicat de la ENEL Distribuție ne anunță că se lucrează intens și totul se va remedia ”în cel mai scurt timp posibil”. Încerc să sun la ENEL, doar-doar voi afla vreo informație mai concretă cu privire la zona mea: imposibil de apelat. Îmi sun prietenii să încerce și ei. Încercăm la vreo 4 numere: nimic. Aparent de înțeles: oamenii sunt în teritoriu, i-or fi luat și pe cei de la dispecerat, robotul s-o fi supraîncălzit, etc.. O noapte la lumânare: bine că avem lumânări!
Luni dimineața, nici vorbă de curent! Mă informez în vecini: unul are, altul n-are! Verific siguranțele: par în regulă! Încerc să sun din nou: degeaba! O vecină merge la sediul Enel: primește număr de ordine! Eu nu mă duc: după ce soția mea a stat vreo 4 ore, în urmă cu câțiva ani, la coadă să plătească factura și, o dată ajunsă la ghișeu, a fost refuzată, pentru că era ora de închidere, nu mai am astfel de îndrăzneli… Așteptăm în continuare, luni după amiază, luni seară, vine noaptea: de la nerăbdare încrezătoare am trecut de mult la iritare, apoi la completă enervare: a doua noapte fără lumină electrică!
Culmea ironiei, locuiesc la 2 pași de Uzina de Apă, de ”Turbine”, de prima hidrocentrală dată în folosință în 1910! Care strălucește de lumină! Din fericire mai am lumânări: nu mă las, voi citi și așa! De data aceasta despre istoria distribuției electrice în Timișoara: în 1882 se face un contract între Primăria Timișoarei și o societate austro-engleză de electricitate, astfel că în 1884 Timișoara are prima iluminare stradală electrică din Europa! În 1893 Uzina Electrică a Timișoarei este cumpărată (atenție !) de Primărie și devine proprietate comunală sub denumirea Uzina Electrică a Orașului Timișoara. Vine naționalizarea în 1948, iar din 1949 avem parte de IRET: Intreprinderea Electrică Banat. Scăpăm de comunism în 1989, iar în 1990 IRET-urile din țară se transformă, cumulează în RENEL, CONEL, ELECTRICA SA, lucrurile merg nici prea prea, nici foarte pentru noi ”consumatorii”, dar pentru cei care le conduc se pare că foarte bine, din perspectiva salariilor pe care și le auto-acordă. În 2004-2005 italienii de la ENEL intră în Romania și încep să cumpere din averea electrică a țării, promit o modernizare nemaivăzută de noi, bieții oropsiți ai vieții din ”Epoca de Aur”: azi avem ENEL Banat…
Sub nicio formă nemulțumirile populației timișorene și bănățene cu privire la distribuția luminii nu au scăzut. Iată ce declara în 2014, la 10 ani de la privatizare, actualul primar, Nicolae Robu: ”Sunt zone unde mai sunt probleme și sper ca Enel să reușească să depășească toate dificultățile tehnice, pentru că este vorba despre dificultăți tehnice, nu de rea-voința. Deocamdată mergem mai departe cu Enel. Avem un contract din punct de vedere financiar mult mai avantajos decât precedentul, care este însoțit de aceste promisiuni de mai mare promptitudine în intervenții, dar înainte de asta de retehnologizare, pentru a nu mai fi nevoie de atâtea intervenții. E deranjant faptul în sine că au loc pene de curent” (TIMIȘ ONLINE 11 noiembrie 2014).
În 17 septembrie 2017 o vijelie extrem de puternică ne-a arătat și ne arată cât este de retehnologizat ENEL acum: trăim pe pielea noastră și pe nervii noștri, nu mai zic că pe banii noștri, bătaia de joc pe care ne-o administrează cei de la ENEL. Sunt convins că domnul primar Robu de data aceasta, cu privire la iluminatul public, nu va mai spune niciun ”deocamdată”, ci ”DESTUL”! Referitor la cel ”casnic”, depinde și de noi, fiecare în parte…
Eu, personal, nu mă las: citesc tot la lumânare, aseară puțină istorie, după cum ați văzut, apoi am trecut, după miezul nopții, la filozofia istoriei: minunata carte a lui Lucian Boia despre imprevizibilitatea istoriei, cu aplicare la români. După care meditez puțin la impreviziunile naturii, care pot distruge o societate umană fragilă… sting lumânările gândindu-mă la impreviziunile ENEL legate de cele ale naturii, inclusiv cele ale naturii umane, apoi îmi aduc aminte cum era organizată distribuirea curentului electric în Timișoara acum o sută de ani… Somn ușor!
