Se spune, din vechi vremuri, că nimic nu este mai util, mai necesar omului decât „sarea-n bucate”. Sarea, conform ultimelor noutăţi ale medicinii, nu mai este atât de benefică, ea generând o serie de boli şi de neplăceri. Acesta este un mic semn al vremurilor care se schimbă. Este şi semnul unor campanii publicitare, oricum mult mai utile decât campania penibilei frunze, decât campania anti-imagine, pe care „talentaţii” din PDL au generat-o, odată cu un nou scandal. Propun, datorită vremurilor urâte pe care le trăim (urâţite de oameni mici, meschini, de farisei şi de lupi moralişti la modă, cu feţele supte de umilinţa faţă de partidul – tătuc, partidul – moft, partidul care umple ecranele, pentru că altceva nu este în stare să facă), o parafrazare a cunoscutei sintagme. E mult mai actuală „scârba-n bucate”. De ce? Pentru că nimeni nu mai cumpără cu plăcere, mai nimic. Tot ceea ce este de vânzare este prea scump, prea contrafăcut, prea viciat de otrăvuri moderne, prea… interzis. Ceea ce se pune pe masă este, adesea, asortat cu scârbă. Scârbă de sistem, de oameni, de putere, de bolnavii care ne conduc, de ştirile care intră cu forţa în casele noastre, de veştile negative care fac ravagii în inconştientul nostru, de relele care ne privesc în ochi, zi de zi, fără jenă! I-am auzit pe unii oameni spunând că nici mâncarea nu le mai place. Cu toate acestea, ea se răzbună pe mulţi dintre semeni. Lumea s-a îngrăşat, în Europa, în ultimii 20 de ani, cu peste 50 la sută. Nu toată lumea mănâncă mult din plăcere. O parte dintre oameni se îmbolnăveşte în acest mod din cauza stresului, o arată studiile. Ceea ce este mai trist, atunci când stăm pe lângă masă, nu este mâncarea în sine. Este apropierea. Masa este pretextul comunicării cu cei dragi, cu cei din jur, cu cei pentru care avem sentimente. Discuţiile, analizele, apropierea, se fac la masă. La noi, discuţiile se transformă, adesea, în tensiuni care degenerează în violenţă verbală, apoi în războaie de… partid(e). Doi amici pot fi simpatizanţi a două partide diferite. Asta devine pretext de scandal. Nu este scârbă-n… întâlnire? Dacă întâlnirea este la masă, atunci, cu siguranţă, scârba va intra şi în… meniu, care nu mai are nicio vină! Scârba nu este încă o temă a vreunei campanii publicitare sau de relaţii publice, dar este, cu siguranţă, un logo pentru relaţiile dintre oamenii din România. Nu ştiu să o desenez, dar o văd, zilnic, în gesturile vulgare ale şoferilor din trafic, în figurile obosite ale funcţionarilor publici din instituţiile unui stat penibil şi agresiv, o văd în ochii celor decepţionaţi, oricât de inteligenţi ar fi. Păcat că a intrat în casă. Şi pe masă. Şi în bucate…
