Dezvoltarea deprinderilor de viaţă independente pentru tinerii din sistemul de protecţie a copilului reprezintă una dintre priorităţile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, în toate casele de tip familial şi centrele aflate în structura instituţiei fiind organizate diferite activităţi cu rol în pregătirea tinerilor pentru viitor.
În cadrul Centrului de Zi pentru Dezvoltarea Deprinderilor de Viaţă Independentă Găvojdia, înfiinţat de DGASPC Timiş cu fonduri nerambursabile oferite prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, numeroşi tineri din cadrul sistemului de protecţie a copilului, dar şi din comunitate fac primii paşi către viaţa de adult şi învaţă să devină responsabili şi mai siguri pe ei.
Printre ei se numără şi tineri care fac parte din familii destrămate sau ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, neputȃnd să le ofere sprijinul necesar pentru a se maturiza şi a se integra în societate.
În cadrul acestui centru, DGASPC Timiş, în parteneriat cu Clubul Lions Diamond Timişoara, implementează proiectul „DEVIN – de la adolescenţă la maturitate!”, care pune accentul pe dotarea centrului cu rechizite, echipamente specifice şi ustensile pentru ateliere, care le vor fi de un real ajutor tinerilor în procesul de învăţare şi acumulare de noi cunoştinţe.
Vineri, 27 septembrie 2024, la sediul Centrului de Zi pentru Dezvoltarea Deprinderilor de Viaţă Independentă Găvojdia, a avut loc o întȃlnire a tinerilor beneficiari cu reprezentanţii Clubului Lions Diamond Timişoara, care le-au oferit mai multe materiale necesare educaţiei şi sprijinirii integrării lor în comunitate.
Cu această ocazie, au avut loc discuţii despre importanţa pregătirii lor pentru viitor, partenerii din cadrul clubului de servicii fiind adevăraţi mentori pentru adolescenţii şi tinerii din acest centru.
„Chiar dacă toţi copiii şi adolescenţii din sistemul de protecţie a copilului beneficiază de toate serviciile necesare unei dezvoltări armonioase, este foarte important ca ei să fie pregătiţi pentru viaţă, să ştie cum să îşi gestioneze bugetul cȃnd vor fi pe cont propriu, să înveţe cum să aibă grijă de o locuinţă, să caute şi să menţină un loc de muncă şi chiar să îşi întemeieze o familie”, a precizat doamna Monica Truşcă, director executiv al DGASPC Timiş.
Activităţile de formare a deprinderilor de viaţă independentă vor include şi întȃlniri ale tinerilor cu reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş, dar şi cu parteneri din cadrul altor instituţii şi organizaţii neguvernamentale, care organizează cursuri de formare profesională, dar şi alte cursuri de interes pentru tineri (învăţarea unor limbi străine, abilităţi de utilizare a sistemelor IT, etc.).