Acasă Actualitate Dezastruoasa moștenire: Primăria Timișoara are datorii de 76 de milioane de lei....

Dezastruoasa moștenire: Primăria Timișoara are datorii de 76 de milioane de lei. Primarul Fritz spune că gestionează ”problemele pe care le-a creat altcineva”

DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara a ajuns să nu mai prezinte încredere în fața partenerilor cu care intră în contracte, pentru că sumele se plătesc greu, cu întârziere. Aceasta creează probleme partenerilor și mulți evită deja să intre în contract cu municipalitatea timișoreană exact din acest motiv al lipsei de seriozitate, spune primarul Dominic Fritz. Datorii la furnizori, la firme cu care sunt contracte de investiții, la Casa de Cultură, la clubul de sport al orașului, la diferite ONG din domeniul social, chiar și pentru plata aferentă achiziției clădirii Colegiului Bănățean, cam aceasta este situația actuală în finanțele primăriei, mai spune acesta.

În total, sunt 76 de milioane de lei în sold, iar cea mai mare parte a facturilor neachitate sunt deja scadente.

”Momentan, Primăria Timișoara  are plăți restante în sumă de aproximativ 76 milioane de lei. Unele dintre acestea sunt clar în incidența de 30 de zile. Nu toate sunt deja creanțe, dar sunt și unele de peste 90 zile, 120 zile. Încerc, pe cât se poate, să plătim tot ce ne-a rămas datorii de la administrația anterioară, dar, din păcate, s-a trăit cu acest sistem de a rostogoli plățile de la o lună la alta și de a intra în acest cerc vicios de întârzieri”, a declarat Dominic Fritz.

De plătit sunt plăți peste tot, nu neapărat facturi, sunt sume de plătit inclusiv la instituțiile și Direcțiile din primărie. De la cultură, la sport și servicii sociale…

”La Casa de Cultură sunt plăți restante de 1,7 milioane de lei, la clubul sportiv sunt sportivi care de luni de zile nu și-au mai primit salariul, am mai plătit, cred că s-a ajuns la luna octombrie acum. Dar tot sunt plăți restante de trei milioane de lei. La Direcția de Asistență Socială suntem cu peste două milioane de lei în urmă. Și toate acestea pentru că există această cultură de supraîncărcare, unde și contractanții și cei care ar trebui să primească niște plăți le primesc cu mari întârzieri. Mie îmi pare foarte rău de această situație. Eu acum gestionez problemele pe care le-a creat altcineva și la anul intenția mea fermă este revenim la normal. În fiecare lună este o ruletă, ce factură este plătită”, a declarat Dominic Fritz.

Din cauza acestor întârzieri, spune Fritz, instituția pe care o conduce suferă enorm din cauză de lipsă de credibilitate. Firmele nu mai vor să intre în contract cu Primăria Timișoara, nu se mai înscriu la licitațiile organizate de aceasta.

Ca și un bun exemplu legat de problema întârzierilor la plăți, noul primar a dat exemplul contractului aferent achiziției clădirii Colegiului Bănățean. S-a bătut palma, suma convenită era la 21 de milioane, dar primăria din administrația trecută nu a reușit să plătească decât 12,5 milioane de lei. Deținută de Biserica Romano-Catolică, clădirea trebuia integral achitată până la finalul lui 2019. Nu s-a întâmplat așa. Pentru rezolvarea situației, primăria a semnat o convenție de plată, în ianuarie 2020, prin care se angaja să plătească lunar din suma rămasă neachitată.

tă.

„Primăria nu a onorat contractul de cumpărare. A făcut plăți de 12,5 milioane de lei până acum. În ianuarie 2020 a făcut o convenție de eșalonare, cu plata lunară, între ianuarie și mai. Până la sfârșitul lui mai, după această convenție, trebuia plătită o anumită sumă în fiecare lună. Nu s-a plătit. Dacă eu acum vorbesc cu acești parteneri, să facem o convenție de eșalonare, vor spune păi am făcut una și nu ați dat nimic din ce ați promis. Povestea asta o regăsesc în mai mult spețe”, mai spune Dominic Fritz.

Sistemul acesta cu ”ghicitoarea” facturii care trebuie plătită și care chiar se plătește trebuie eliminat, spune Fritz. De când el a intrat la conducerea instituției, plata facturilor se face în funcție de data intrării, dar și în așa fel încât să nu se plătească penalizări, care să încurce și mai mult bugetul primăriei.

„Îmi pare foarte rău de această situație, dar acum gestionez problemele pe care le-a creat altcineva. La anul, intenția mea fermă este să revenim pe un făgaș normal, în care există o predictibilitate a plăților. Asta e acum problema, restanțele sunt așa de mari, că în fiecare lună este o ruletă, ce factură este plătită”, a mai spus Dominic Fritz.

Comentarii

comentarii