Acasă Eveniment Dezbatere despre mediere, de “Ziua Magistratului”, la Timişoara

Dezbatere despre mediere, de “Ziua Magistratului”, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

magistratiCurtea de Apel Timişoara a marcat, luni, „Ziua Magistratului” prin organizarea unei mese rotunde cu tema “România în contextul reperelor internaţionale ale medierii”. Evenimentul a fost organizat alături de Baroul de Avocaţi Timiş şi Asociaţia Mediatorilor din România, prin Trirema Mediation Group Timişoara.

Manifestări de acest gen au avut loc de 1 iulie la aproape toate instanţele din România. Dezbaterea din sala de Consiliu a Curţii de Apel Timişoara a urmărit evaluarea stadiului de implementare a medierii în România, a impactului acestui domeniu şi a profesiei de mediator pe palierele puterii executive, judecătoreşti şi legislative, precum şi al opiniei publice, comparativ cu statele dezvoltate ale lumii.

Comentarii

comentarii