Acasă Cultura Dezbatere la UVT pe “Scutecele naţiunii şi hainele împăratului”

Dezbatere la UVT pe “Scutecele naţiunii şi hainele împăratului”

340
DISTRIBUIȚI

vintilamihailescuUniversitatea de Vest din Timișoara, prin direcția de Studii Doctorale, în colaborare cu editura Polirom, organizează dezbaterea cărții lui Vintilă Mihăilescu, “Scutecele națiunii și hainele împăratului”.

Dezbaterea cărţii care a apărut în acest an la Editura Polirom are loc luni, 27 mai, de la ora 18, în amfiteatrul A01. Autorul volumului, Vintilă Mihăilescu, este antropolog, profesor universitar și coordonator de doctorate în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, autor a numeroase titluri de success. Mihăilescu a publicat Fascinația diferenței (Paideia, 1999), Socio-hai-hui (Paideia, 2000), Socio-hai-hui prin arhipelagul România (Polirom, 2006), Antropologie. Cinci introduceri (Polirom, 2007, 2009), (coord.) Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape (Polirom, 2009). În perioada 2005 – 2010, Vintilă Mihăilescu a fost director general al Muzeului National al Țăranului Român.

Comentarii

comentarii