Acasă Actualitate Dezinsecție la Timișoara, pentru combaterea țânțarilor

Dezinsecție la Timișoara, pentru combaterea țânțarilor

DISTRIBUIȚI

În perioada 30 iunie – 7 iulie, pe străzile din Timișoara va avea loc o nouă acţiune terestră de dezinsecţie, pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al municipiului. Programul de dezinsecție se derulează între orele 21:00 – 06:00, dacă permit condiţiile meteo.

”Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora, pentru a evita eventualele incidente neplăcute”, a anunțat Primăria Timișoara.

Crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire. Dacă nu sunt respectate aceste măsuri preventive, Primăria Municipiului Timişoara şi prestatorul sunt absolvite de orice responsabilitate.

Este a doua acțiune de dezinsecție efectuată de Primăria Timişoara după cea de la începutul lunii mai 2023. Activitățile de dezinsecție pe domeniul public acoperă o suprafață de 10.354.000 mp (aliniamente stradale, parcuri, locuri de joacă, bălți și perdeaua forestieră).

Prestatorul autorizat pentru efectuarea acestor lucrări este societatea cu care municipalitatea a avut contract, Coral Impex SRL. Produsele folosite sunt: Cymina Plus, având substanţă activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi,pentru activitatea de dezisecţie terestră; Vectobac WG având substanţă activă Bacillus thrugiensis subsp. israelensis, pentru combaterea larvelor, pentru activitatea de larvicidare. Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor), sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

Comentarii

comentarii