Acasă Actualitate Deznădejdea de la Herculane, orașul care a pierdut cei mai mulți locuitori...

Deznădejdea de la Herculane, orașul care a pierdut cei mai mulți locuitori în ultimii 10 ani, și „minunea” de la Vaslui

DISTRIBUIȚI

​Băile Herculane e orașul care a pierdut în ultimii 10 ani aproape 20% din locuitori, arată datele Institutului Național de Statistică, consultate de HotNews.

Extrem de populare în vremea Imperiului Roman și al celui Austro-ungar, locul este azi departe ce ceea ce era odinioară și de ceea ce ar fi putut fi.

Evoluţia populației oraşului Băile Herculane a cunoscut un maxim în anul 1992 (6340 de persoane), corespunzând cu perioada de cea mai frenetică dezvoltare economică şi turistică a staţiunii. Dar anii au trecut, iar acum localitatea are “o capacitate viitoare redusă de dezvoltare a economiei locale. Surplusul populației active va fi generat prin navetism regional sau prin noi stabilirii în stațiune în momentul finalizării patrimoniului construit”, spun reprezentanții Primăriei.

Ei consideră că prin finanțarea sistemului de turism SPA, orașul se poate dezvolta la dimensiunile de odinioară. Numai că, în Strategia de dezvoltare locală2021-2027, edilii admit că “populaţia încă regretă majoritar perioada de înflorire din perioada comunistă şi deşi este interesată, nu participă la efortul de regenerare al oraşului Băile Herculane, fiind înainte de toate influenţată de impactul crizei şi instabilităţii economice şi dificultăţile tranziţiei. Valoarea economică pe care o poate aduce turismul nu este conştientizată de actorii locali, în contextul unui nivel antreprenorial limitat, unei abordări limitat individualiste şi a lipsei unei strategii de marketing profitabile. La nivelul planificării strategice este în fază de elaborare un nou Plan Urbanistic General pentru Băile Herculane, corelat cu strategiile teritoriale şi de dezvoltare economică relevante (n.red- ?). Staţiunea încearcă să renască, iar autoritatea locală a pornit demersul de a aduce împreună “agenţii schimbării”, fiind motorul capitalizării beneficiilor eforturilor şi oportunităţilor într-un efort conjugat”

După Bragadiru și Popești Leordeni (zone limitrofe Capitalei), găsim Vasluiul. Un oraș despre care poate n-ai jura că face parte din orașele-magnet ale României. În cazul lui, există o altă explicație: e vorba de numărul ridicat de cetățeni moldoveni care își stabilesc reședința acolo.

Potrivit ultimelor date statistice municipiul Vaslui numără un număr uriaș de de locuitori, dacă ne uităm la ultimele recensăminte. La ultimul recensământ, cel din 2011, populaţia municipiului Vaslui număra 55.407 locuitori. Acum are aproape de trei ori mai mult. Cum a fost posibil un asemenea salt demografic în condiţiile în care infrastructura municipiului a rămas neschimbată? Răspunsul este oferit la unison de autorităţi: venirea moldovenilor, scrie Adevărul. Instituţiile îşi aruncă responsabilitatea de la una la alta, invocând că nu deţin statistici speciale pentru cetăţenii moldoveni. Recunosc doar că numărul lor este foarte mare.

Judeţul Vaslui deţine cel mai mare punct de trecere a frontierei de la Estul României – Albiţa- iar aici sunt cele mai apropiate municipii de capitala Republicii Moldova- Chişinău. Acestea par să fie principalele motive pentru care moldovenii care obţin cetăţenia română aleg să-şi stabilească domiciliul în Vaslui.

Pe lângă aceste argumente, esenţiale sunt şi reţelele cu intermediari care, în schimbul unor sume de bani, iau moldovenii în spaţiu la adresele lor de domiciliu. Astfel, s-a ajuns în Vaslui, ca de altfel şi în alte judeţe ale Moldovei, la situaţii absurde, cu apartamente care au locatari cât populaţia unei comune. Celebru în acest sens este Blocul 32 de pe strada “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, supranumit ghetoul oraşului, mai scrie Adevărul.

Vezi mai jos orașele “câștigătoare și cele perdante (click pe imagine pentru a o mări):

Rețeaua urbană este compusă din oraşe mici și mijlocii (aprox. 90% din totalul oraşelor). Pentru marea majoritate a orașelor noi, trecerea de la rural (comună) la urban s-a făcut fără modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de dotări și servicii. Există teritorii în care accesul la rețeaua urbană este deficitar (fără alte orașe pe o rază de 25 – 30 km), și în care este necesară întărirea unor localități cu rol de servire intercomunală.

Investițiile publice în locuințe, predominante în mediul urban în perioada 1945‐1989, au fost foarte slabe. O mare parte din locuințe are durata de viață depășită, sau se află aproape de acest moment, fiind vorba în majoritate de locuințe colective din mediul urban. Echiparea locuințelor reprezintă o problemă majoră, în special în zonele rurale sărace, unde asigurarea utilităților este dificilă. Fenomenul așezărilor informale prezintă o dinamică accentuată la nivel național, condițiile de insalubritate de locuire punând în pericol starea de sănătate a populației ocupante. În zonele rurale predomină locuința individuală, iar locuința colectivă, acolo unde există, este cel mai adesea de un confort scăzut. În general, durabilitatea locuințelor din mediul rural este slabă, durata de viață a unei construcții nedepășind una‐două generații. Locuințele individuale recent construite în noile extinderi și în comunele peri-urbane suferă din cauza accesibilității scăzute la dotările comunitare, a costului ridicat de construire și a densității excesive a spaţiului construit.

Serviciile comunitare (sănătate, educaţie și măsuri și acțiuni de asistență socială) sunt strâns legate de nivelul de dezvoltare economică a comunităţii. Pe toate cele 3 domenii zonele subdezvoltate din punct de vedere al serviciilor sunt Muntenia şi Oltenia şi numai în secundar Moldova, care are o situaţie mai bună în domeniul asistenţei sociale şi educaţiei și care la anumiţi indicatori surclasează alte regiuni mai dezvoltate economic. Sub aspectul serviciilor comunitare Bucureştiul este de departe cea mai dezvoltată zonă a României. Cea mai săracă zonă sub aspectul serviciilor comunitare este plasată în sudul ţării, în Câmpia Română, iar o sursă a sărăciei este faptul că Bucureștiul a atras capitalul uman din aceste zone ca forță de muncă fără să contribuie la dezvoltarea infrastructurii de servicii în zonele rurale din teritoriul învecinat.

Regiunile extracarpatice sunt cele mai puțin dezvoltate, cele mai sărace județe fiind: Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt și Mehedinți; această lipsă de dezvoltare este manifestată și în ceea ce privește produsele și serviciile culturale oferite. Județele cu nivel mediu-inferior de dezvoltare sunt situate majoritar în zona vestică a Moldovei, în banda care începe cu Suceava și merge continuu până la Vrancea, cu extindere în regiunile sudice prin Buzău, Dâmbovița și Vâlcea; maximul de dezvoltare socială se înregistrează în Sibiu, Brașov, Cluj, Timiș, București;

Rețeaua rutieră are o lungime relativ redusă și nu este complet dezvoltată, autostrăzile ocupând un mic procent din lungimea sa. Cea mai mare densitate de drumuri se înregistrează în regiunea Bucureşti-Ilfov, regiunea Sud, Sud-Vest și Nord. Se înregistrează o degradare a celei mai mari părţi a reţelei rutiere, în ciuda faptului că în ultimele două decenii au fost modernizaţi peste 5.000 km de drum naţional. Ponderea drumurilor modernizate în teritoriu este scăzută, ceea ce are consecinţe negative în atragerea unor largi teritorii în activităţi economice productive, limitând atât desfacerea produselor agricole în centrele urbane, cât și posibilitatea ca zonele cu potenţial agroturistic să fie atrase în circuitul economic naţional.

Faptul că s-a considerat prioritară reabilitarea reţelei de drumuri naţionale, neglijându-se atât valoric cât şi calitativ rețeaua de drumuri judeţene/comunale adânceşte discrepanţele regionale şi împiedică dezvoltarea teritorială omogenă a ţării. O serie de analize arată diferenţele de accesibilitate din prezent, precum şi gradul de ameliorare al accesibilităţii în cazul creşterii vitezei medii de rulare pe diferitele categorii de drumuri. Din aceste hărţi rezultă că sunt teritorii care ar beneficia mai mult de reabilitarea drumurilor comunale și judeţene, ameliorându-și considerabil accesibilitatea (de ex: Munţii Vrancei, parte din Dobrogea, Munţii Apuseni, etc. – regiuni care au probleme de accesibilitate).

De asemenea, conexiunile interrregionale sunt adesea insuficiente. Barierele naturale formate de lanţul Carpaţilor dar şi de principalele râuri duc frecvent la apariţia îngustărilor, căi de transport care reprezintă în termeni practici singura alternativă viabilă de mobilitate. De altfel, în cazul unor dezastre naturale sau accidente pe aceste căi de transport se pot produce blocaje semnificative. Exemple pot fi date în zona Carpaţilor (alternativele la defileul Oltului pot duce la ocoluri de sute de km; în cazul în care drumul naţional din Defileul Dunării este blocat este necesară ocolirea până la Reşiţa; traversarea Carpaţilor Orientali pe direcţia Bistriţa – Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Suceava este de asemenea greu de evitat fără ocoluri importante) dar și peste Dunăre (cel mai evident exemplu fiind lipsa oricărui pod între Calafat, după terminarea sa, și Giurgiu sau lipsa unei legături rapide între sistemul urban Brăila-Galaţi și Tulcea).

Rețeaua feroviară are configuraţia determinată în principal de caracteristicile reliefului și accentuează rolul de polarizare pe care îl joacă marile centre urbane, dintre care se detașează capitala București. Densitatea reţelei este de 45,9 km/1.000 km², patru dintre regiunile de dezvoltare și multe din judeţele ţării depăşind această medie. Regiunea Bucureşti-Ilfov are cea mai mare densitate de căi ferate – 165,3 km/ 1.000 km², ceea ce înseamnă de aproape patru ori media naţională. Densitatea căilor ferate din România se ridică la două treimi din cea germană, și este mai redusă cu aproape un sfert faţă de cea din Polonia. Performanţa utilizării căii ferate din România, chiar cu nivelul scăzut de calitate a serviciilor, măsurate prin viteza comercială, este doar la jumătate faţă de media UE. Datele utilizate provin din lucrarea “Strategia de Dezvoltare Teritorială a României- România policentrică 2035”.

Comentarii

comentarii