Acasă Actualitate DGASPC Timiș a inaugurat o casă familială pentru copii în valoare de...

DGASPC Timiș a inaugurat o casă familială pentru copii în valoare de peste 5 milioane de lei

DISTRIBUIȚI

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a inaugurat casă de tip familial “Mihăiță”, în valoare de peste 5 milioane de lei, vineri 13 decembrie, la sediul din Piața Regina Maria nr. 3 Timișoara.

Monica Trușcă, directoarea DGASPC, a explicat că prin strategia județeană privind dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul județului Timiș, pentru perioada 2023 2027, direcția a avut ca obiectiv pentru protecția copilului dezvoltarea de servicii alternative la îngrijirea instituțională și închiderea tuturor instituțiilor de tip clasic și înființarea de case de tip familial și apartamente.

Printre aceste obiective se numără și Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Timișoara,  ultimul centru de plasament din structura DGASPC care a fost închis și reorganizat în structuri de tip familial, la care s-a adăugat un serviciu de zi de recuperare pentru copii cu nevoi speciale.
Ultima etapă a acestui program de reorganizare s-a finalizat în acest an cu puțin timp în urmă prin mutarea celor 12 copii în casa de tip familial “Mihăiță”. Aceste obiective au fost construite prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 -2020, axa prioritară 8 –  dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale.

Monica Trușcă a concluzionat:
“Scopul este creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale la nivelul județului Timiș prin dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii sociale necesare asigurării cadrului favorabil de sprijinirea grupurilor vulnerabile, respectiv în urma dezinstituționalizării copiilor aflați cu măsură de protecție în Serviciul de îngrijire de tip rezidențial din cadrul Centrului de recuperare și de abilitare neuropsihiatrică pentru copii Timișoara”.

În total DGASPC Timiș are îngrijire peste 200 de copii.
Alin Popoviciu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, a mulțumit DGASPC pentru tot ceea ce face pentru binele copiilor neajutorați din Timiș și a asigurat instituția de tot sprijinul CJT în toate proiectele pe care le va desfășura în continuare.

 

Comentarii

comentarii