Acasă Actualitate DGASPC Timiș a pregătit mai multe surprize seniorilor, de Ziua internaţională a...

DGASPC Timiș a pregătit mai multe surprize seniorilor, de Ziua internaţională a persoanelor vârstnice

DISTRIBUIȚI

Data de 1 octombrie vine, în fiecare an, cu o sărbătoare aparte: Ziua internaţională a persoanelor de vârsta a treia, manifestare menită să atragă atenţia asupra vârstnicilor, adeseori uitaţi de către familii sau rude.

Pentru a-i valoriza, dar, mai ales, pentru a aduce o rază de bucurie în sufletele vârstnicilor cu dizabilități aflaţi în centrele de îngrijire şi asistenţă, DGASPC Timiș va organiza diferite manifestări cu rol de socializare și recreere.

Totodată, beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Ciacova și cei ai Centrului pentru Persoane cu Handicap Suferinde de Maladia Alzheimer Ciacova se vor bucura de surpriza pregătită de Ansamblul popular „Florile Ciacovene”, care îi va vizita, în data de 2 octombrie, și le va oferi un program artistic de dansuri populare. Manifestarea este organizată cu sprijinul Primăriei Ciacova și al Liceului Teoretic „Alexandru Mocioni” Ciacova”, spune Smaranda Marcu, purtător de cuvânt.

 

Comentarii

comentarii